Inventar

Prolog

Șeful de schimb al paznicilor venea rânjind și mușcând pofticios dintr-o nectarină. Se uită cu răutate la responsabilul de pe raionul de legume. ”Na urâtule, ai încurcat-o! De data asta o să zbori afară.” Șeful de schimb se uită arogant la agentul de pază. Ioane, scrii exact ce e pe cântar, nici un gram în plus. Să văd și eu cum o scoate acum hoțul ăsta la capăt.” Agentul de pază aruncă o privire spre responsabil. Acestuia, deși om în toată firea, îi tremura buza de jos, gata gata să plângă. ”Dar știi bine că toată lumea din magazinul ăsta mănâncă de la mine, banane, portocale și  toate alea. Cum vrei să îmi iasă stocurile corect?””Nu mă interesează . Vreau să zbori de aici.” Telefonul șefului sună și acesta plecă în grabă. Responsabilul de pe legume începu să cântărească cu moartea în suflet. Agentul de pază se uită lung în gol și se pregăti să noteze cantitățile cântărite…

Sunt momente în viață când putem face mult rău altora. Nu neapărat fiindcă avem o funcție înaltă, pur și simplu conjunctura ne aduce într-o asemenea poziție încât putem influența cursul vieții celor din jurul nostru. Și nimeni nu ne poate spune nimic. Cuvântul nostru va fi crezut 100%. E ca și cum cineva vrea să vada resorturile noastre sufletești și ne lasă să ne facem de cap. Închipuiți-vă un copil de 5 ani cu o grămadă de pietre în fața unui magazin cu obiecte de sticle pe care il poate face țăndări fără să pățească nimic.

Cineva spunea că e ușor să faci rău, mai greu e să faci bine. În același timp mai există o regulă nescrisă niciunde, dar foarte reală care spune că tot ceea ce faci ți se va întoarce, mai devreme sau mai târziu. Dar de obicei se întoarce mai târziu, când tu ai uitat complet ceea ce ai făcut. La un moment dat, un profesor din liceu ne-a dat un test pe care nu trebuia sa ne trecem numele. Întrebarea era simplă ”Ai ocazia să furi ceva ce îți dorești foarte mult, dar nu ai bani pentru a-l cumpăra. Nu te va prinde nimeni, niciodată. Furi sau nu?”

Eu îmi amintesc foarte clar cum am răspuns, desi au trecut mai bine de 20 de ani de atunci.

Epilog

Cântarul cu baxurile de banane arăta 200 de kilograme. Ionică, agentul de pază se pregătea să scrie. Înainte de a scrie, se apropie de responsabilul de la legume și întrebă ”Cât arată cântarul? 200 de kilograme, veni răspunsul disperat”. Ionică se uită calm la omul din fața lui și spuse pe un ton apăsat ”Am întrebat cât arată cântarul?” ”Ăăă, 275 de kilograme” Ionică notă 275 de kilograme. Responsabilul legumelor se uită la agentul de pază și văzu în privirea lui ceva ce îl liniști. Avea un aliat. Inventarul putea continua.