Valoare intrinsecă

Prolog

  În sala de așteptare, cei trei candidați, se măsurau din priviri. Doi dintre ei erau agitați, fiindcă cel de-al treilea apăruse la examen pe nepusă masă, când toate ploile păreau aranjate. După câteva minute, cei trei intrară în sală. Membrii comisiei il chemară pe primul candidat si presedintele comisiei îi adresă o singură întrebare:

– Vă rog să ne spuneți când a avut loc Răscoala din anul 1907?

– În anul 1907.

Felicitări, sunteți admis.

Celălalt candidat a fost chemat în fața comisiei.

– La răscoala din anul 1907 au participat aproximativ 40.000 de țărani. Câți țărani au participat la răscoală?

– Aproximativ 40.000

Felicitări, sunteți admis.

În sfârșit, ultimul candidat veni să răspundă, fiind sigur că întrebarea va fi una formală. Cu un rânjet mefistofelic, președintele comisiei formulă întrebarea:

– La Răscoala din 1907, care a avut loc așa cum bine știm în anul 1907, au participat aproximativ 40.000 de țărani. Vă rugăm să ne spuneți numele, prenumele și datele de stare civilă ale fiecarui țăran participant la răscoală…

    Bineinteles că situația de mai sus este doar o glumă, dar de multe ori ea are corespondent în viața reală. Asta nu trebuie să ne descurajeze, dimpotrivă. Chiar daca nu a știut să raspundă si nu s-a calificat pentru acel post, fiindcă omenește era imposibil să răspundă la întrebare, cel de-al treilea candidat, dacă este bine pregătit, va obtine un alt post. Pentru că ceea ce înveți tu, nu îți poate lua nimeni. Valoarea noastră nu este dată de eșecurile de care ne izbim, poate că unele dintre ele sunt provocate în mod intenționat. Pentru că nu se vrea ca noi sa fim cei care ocupă un anumit post, sau o anumită funcție. Nu-i nimic. Cunoștințele acumulate rămân la noi, nu ni le ia nimeni. Le vom înmulți și ne vom prezenta la alte concursuri. Din eșecuri învățăm mai mult decât din succese. Dacă în fața conștiinței noastre știm că am făcut tot posibilul, dar nu s-a vrut să promovăm un anumit examen, nu avem de ce să ne învinuim. Credeți că cei care ocupă un anumit post nemeritat, vor fi fericiți? Eu cred că se vor izbi de lipsa lor de cunoștințe, pentru că nimeni nu mă va convinge că după ce ai obținut postul te pui cu burta pe carte și înveți de îți sar capacele până devii doctor în domeniu. De obicei lași pe alții să îți facă munca, dar dacă nu îi găsești pe acei alții, constați că ești în pom și pomul este în aer. Vei întocmi acte greșite și vei fi tras la răspundere până vei regreta amarnic faptul că ai ajuns în postul respectiv fără să ai o bază de cunoștințe solide. În fond și la urma urmei, postul respectiv îți oferă eventual un salariu mai mare, sau acces la diverse fonduri în care dacă te bagi poți fi sigur că mai devreme sau mai târziu te vei trezi cu ”colindătorii” mascați la ușă care te vor așeza frumos pe burtă cu mainile la ceafă.

  Un profesor de-al meu ne spunea cu 20 de ani în urmă ”Măi copii, puneți mâna și învățați, că altfel va fi vai și amar de capul vostru”. Asta e valabil și acum și va fi valabil mereu. Vremurile de acum nu sunt cele pe care le-au prins părinții noștrii, în care fiecare om era obligat să aibă un loc de muncă, ceea ce le oferea o pâine pe masă și un acoperiș deasupra capului. Acum este  concurență, dar spre uimirea multora, majoritatea concurenților sunt foarte slab pregătiți, astfel încât de multe ori nu ai cu cine să concurezi. Așadar, dacă vreți să fiți căutați și respectați în domeniul vostru, indiferent care e acela, nu vă culcați pe o ureche. Vor fi momente și nu puține, când va trebui să vă descurcați singuri și va trebui să îi scoateți și pe alții din probleme. Și nu va fi nimeni lângă voi care să vă șoptească rezolvarea.

Epilog

Uneori în viață suntem puși în situații fără vreo ieșire logică sau rațională. Și atunci avem două alternative. Fie ne bosumflăm fiindcă ni se cere imposibilul și plecăm trântind ușa, după ce pomenim pe un ton răstit părinții, bunicii și tot neamul personajului negativ, fie rămânem pe loc și încercăm să ne torturăm mintea încercând să găsim ieșirea din labirintul în care am fost azvârliți. Sau pur și simplu ne păstrăm demnitatea și mergem mai departe. Fiindcă valoarea noastră ca oameni nu poate fi micșorată de răutatea unora, care nu vor ca noi să reușim, pur și simplu fiindcă nu avem culoarea ochilor potrivită.