Neliniște

Prolog

Anno Domini 199…

Studentul se uita distrat pe geam. Nu avea nici un plan, dar probabil că deseară va ieși cu prietenii la o bere… poate chiar două. Țârâitul enervant al telefonului îl scoase din gândurile sale. La celălalt capăt al firului era o colegă destul de agitată. Picase examenul de drept penal și urma restanța. O încurajă cu vorbe domoale. La un moment dat colega îl întrerupse ”Promite-mi ca o sa spui o rugaciune pentru mine! Îmi e foarte frică! Promite-mi!!” Tânărul rămase un moment blocat, apoi mai mult ca să scape, îi promise cu o jumătate de gură. Colega îi mulțumi și închise. Tânărul, care nu se astepta la o asemenea cerere își puse mâinile în cap… În noaptea aceea se rugă pentru colega sa, dar simțea ca si cum cuvintele i se izbeau de un zid de piatră. Oricât încerca, nu reușea să intre în profunzimea rugăciunii. Dezamăgit și debusolat, adormi cu un oftat, fiind ferm convins că e prea păcătos ca să îi fie ascultate rugăciunile.

Cu mulți ani în urmă, pe vremea când eram foarte tânăr și aveam impresia că le știu pe toate, cineva la care nu ma așteptam, mi-a cerut să mă rog pentru el. În primul moment am rămas perplex si am acceptat ca să liniștesc persoana respectivă. Apoi am rămas singur cu gândurile mele. ”De unde știe el că mă rog??? Și de ce a apelat tocmai la mine în loc să vorbească cu un preot ale cărui rugăciuni sunt cu siguranță mult mai puternice si vor fi ascultate? Și ce să mă rog? Nu știu decât câteva rugăciuni pe care le spun seara înainte de culcare, dar ele nu au legătură cu ce iși dorește el.” Simțeam pur și simplu că brusc eram responsabil pentru ceea ce va urma să se întâmple. Ca și cum persoana respectivă mi-ar fi dat un halat de medic și mi-ar fi spus ”Eu sunt bolnav, tu fă-mă bine.” Dar eu nu urmasem niciodată un curs de medicină.

Frământat de tot felul de gânduri, am spus în seara aceea o rugăciune scurtă și pentru cunoștința mea. Și atunci m-am simțit împăcat. Nu știam dacă rugăciunea va avea efectul dorit, dar eu o spusesem și toată povara resimțită dispăruse brusc. Gândul care mă liniștea era că nu ceream nimic pentru mine, deci era posibil ca rugăciunea sa fie ascultată. Și atunci am realizat că e mult mai bine să ne rugăm pentru cei din jurul nostru.

De multe ori acesta e singurul mod în care îi putem ajuta. Daca i-am vedea cum încearcă să iasă dintr-o groapă, sigur am întinde o mână de ajutor. Chiar dacă nu ne rugăm neapărat după canoane fiindcă nu le cunoaștem, o rugăciune în plus nu strică niciodată. Și poate că tocmai aceea e firul de praf care va înclina balanța în favoarea celui pentru care ne rugăm. Și în fond și la urma urmei, asta e ceea ce contează.

 

Epilog

Ziua restanței veni și trecu, dar tânărul nu îndrăzni să o sune pe colega sa. Era ferm convins că picase restanța și o să îi scoată ochii că nu se rugase sau o făcuse de mântuială. Auzi o bătaie în ușă și o deschise din reflex. În prag era ea, dar tânărul îi evită privirea. Brusc se simțea responsabil pentru rezultatul examenului și nu știa cum să reacționeze. Înainte să poată spune ceva, fata îi sări în gât ”Am luat opt!!! Am luat opt!!! Mulțumesc!! Mulțumesc !!!” Tânărul simți cum i se ia o povară de pe suflet, se uită în sus, dincolo de betoane, pomi și nori și spuse în șoaptă ”Eu îți mulțumesc!”