Computeristul

Pe Mihăiță l-am cunoscut într-o zi cețoasă de octombrie. Stăteam cu valiza de lemn la poarta unității unde urma să ne ”satisfacem” stagiul militar și ne uitam cu jale la următoarele 6 luni din viața noastră de bravi ostași. La un moment dat apăru un tip de vreo 30 de ani,  1.50 înălțime, 45 de kilograme cu tot cu haine, ochelari cu ramă groasă plus o voce pițigăiată care își arăta dezamăgirea cruntă ”Bă să-mi bag picioarele, aici trebuie să pierdem 6 luni??”

Dar Mihăiță avea să intre în analele armatei ca având cel mai scurt stagiu militar. Doar 7 zile. Fiindcă imediat ce s-a aflat că este de meserie informatician a primit ordin să se prezinte la biroul ofițerilor, unde i-a lăsat muți de la sublocotenent la colonel cu dexteritatea sa în mânuirea tastaturii. Nici măcar nu folosea mouse-ul si dădea toate comenzile exclusiv din tastatură. În timp ce noi începeam programul la ora 6 dimineața cu înviorare la – 15 grade și o ceață de o tăiai cu cuțitul, Mihăiță venea la ora 8 cu restul cadrelor militare și pleca acasă la 4. Să vă mai spun că nici nu apucase să tragă cu arma din dotare? Plus că mânca la popota ofițerilor, acolo unde mâncarea era chiar comestibilă (și acum după 17 ani fac urât când aud de fasole instant). Dar cum toate lucurile bune au un sfârșit, după circa o lună au auzit ofițerii de la Divizie de Mihăiță și l-au luat la ei așa că noi îl mai vedeam doar când se făceau avansările obligatorii pentru TR. Și atunci ne povestea că domnii ofițeri sunt praf în 9 din 10 cazuri și tot ce muncește el i-a ridicat pe cei de la Divizie în bilanțuri încât au fost lăudați de cei de la București. Dar cum nici cei de la Divizie nu știau să își țină gura, Mihăiță a primit ordin urgent să se prezinte în interes de serviciu la Comandamentul Militar Judetean, adică exact acolo de  unde în urmă cu câteva săptămâni își ridica ordinul de încorporare. Aici povestea s-a repetat și Mihăiță a refăcut întreg sistemul informatic al județului. Treaba mergea ca unsă, dar s-a apropiat și ziua fatidică de 11 aprilie când Mihăiță a fost chemat în biroul comandantului. A fost felicitat de față cu toți ofițerii și i s-a adus la cunoștință că de a doua zi va purcede la o gigantică reorganizare a tuturor rețelelor de calculatoare ale regiunii ca să fie în concordanță cu mărețele cerințe NATO la care sperau să adere. În acel moment Mihăiță s-a uitat la ei peste ochelari și le-a zis cu vocea sa pițigăită și cu un zâmbet malefic ”Bă să-mi bag picioarele domnu` comandant, dar știți că eu mâine mă liberez și nu mai vin aici, nu?” Stupoare!! Comandantul a făcut atac de panică și fost dus de urgență la spitalul militar. Ceilalți șefi și șefuți plângeau de-a binelea și își făceau planuri de transfer sau chiar pensionare pe caz medical…

Au trecut 17 ani de atunci și nu știu pe unde o fi Mihăiță. Acum ar trebui să aibă vreo 47-48 de ani și probabil ține ședințe cu colegii și le explică tainele meseriei de programator cu duhul blândeții ”Bă să-mi bag picioarele băieți, dar…”