Prolog
Bunica Nica nu putea sa isi creada urechilor. Pur si simplu refuza sa creada ca nepotul ei pe care il iubea ca pe ochii din cap se lasa dus de nas de o femeie. Adevarul e ca nu o vedea ea prea bine de pe bancheta din spate unde sedea, dar o auzea foarte bine. Cristinel al ei inca neinsurat, dar o partida buna, asa cum il considera ea, isi conducea masina pe strazi urmand ordinele acestei femei care pur si simplu ii comanda unde sa o duca. Macar din bun simt ii vorbea totusi cu dumneavoastra. Dar sa te lasi condus in halul asta de o femeie… Tatal si bunicul ei probabil ca se rasuceau in mormant. Amandoi fusesera oameni in putere care stiau sa isi conduca gospodariile cu o mana de fier. Si uita-te la stranepotul lor acum. La un moment dat, nemaiputand suporta, bunica striga pur si smplu la femeie „Asculta duduie, ia mai lasa-l in pace, ca nu degeaba este barbat si are carnet de sofer. Ar trebui sa treci la cratita, acolo e locul tau!” Soferul ramase o clipa perplex si apoi incepu sa rada in hohote: „Bunico, e Gps-ul, nu e o femeie, e o voce inregistrata care stie drumul dupa harta…” Bunica nu prea intelese ea ce e cu femeia respectiva si ramase in spate bombanind impotriva duduilor care isi baga nasul in treburile barbatilor…
Prima data cand am auzit de GPS era prin 1991 cand la stiri spuneau ca soldatii americani au un aparat super performant cu care reusesc sa se localizeze pe harta cu o precizie de un metru. Cica asta i-ar ajuta sa nu se rataceasca prin desert. Am fost foarte impresionat, ca si cum as fi aflat ca filmul Star Wars a existat in realitate. Nu au trecut 20 de ani si deja Gps-ul devenise un instrument foarte usor de procurat, care mai ales mie, in meseria de ghid turistic, imi era de mare folos. Mai are rost sa va povestesc ca in 2003 am plecat ca ghid turistic in Spania si datorita hartii foarte sumare pe care o aveam la mine, am reusit sa ne ratacim noaptea undeva prin Ungaria? Noroc ca in grupul de excursionisti era si un domn venerabil de etnie maghiara pe care l-am trezit de vreo 10 ori din somn si l-am coborat buiac de cap din microbuz ca sa isi intrebe conationalii in cea mai pura limba maghiara unde naiba ne aflam fiindca in loc sa ajungem in Austria, noi bateam satele si catunele unul dupa altul. Ca sa fie treaba oabla, nici maghiarii nu stiau ce vrea bietul om si ne trimeteau ba la stanga, ba la dreapta, de am ajuns de multe ori drept in camp. Dupa o noapte plina de adrenalina in care am ajuns sa urez multa sanatate celor 7 triburi maghiare care au pus bazele Ungariei in frunte cu Arpad, am reusit sa ajungem in Austria. Nu ar fi fost nevoie de tot circul asta daca romanii nostrii lacomi nu ar fi refuzat sa plateasca taxa de autostrada maghiara si au vrut sa ii ducem pe drumuri nationale si locale pana in Austria. Cand am ajuns in final la destinatie in Costa Brava, bietul ajutor de ghid ad hoc s-a imbatat de bucurie si a picat lat doua zile.
Dar uite ca acum Google map este prietenul nostru si nu mai putem sa ne ratacim nici daca vrem. Asta bineinteles cu conditia sa avem destula baterie la smartphone si semnalul sa nu ne lase cand ne e lumea mai draga. Ei dar si in cazul acesta ne raman busola si Steaua Polara, ca doar dupa ele s-au ghidat mosii si stramosii nostrii de au ajuns sa cucereasca pamantul si sa ajunga taman in China.
Antiqul's Blog 