Demult, demult, foarte demult, într-o țară  îndepărtată un prinț  care împărțea dreptatea la el în castel,  s-a hotărât într-o zi să meargă în inspecție la cea mai mare închisoare din țară, ca să vorbească cu deținuții. Bineînțeles că directorul închisorii împreună cu gardienii au avut grijă ca închisoarea respectivă să fie curățată și îngrijită, așa cum se cuvenea pentru mare prinț.

Când a ajuns prințul la închisoare a luat la rând toate celulele pentru a discuta cu fiecare deținut. Pentru că prințul avea puterea să îi elibereze, fiecare deținut și-a pregătit povestea vieții cum a putut mai bine. Prințul i-a ascultat pe toți. Și ce să vezi… niciunul, dar absolut niciunul nu era vinovat. Unul fusese păcălit să fure ceva, altul intrase absolut inocent în cârdășie cu alți infractori periculoși, un al treilea furase doar de la bogați… prințul îl punea pe secretarul său să noteze conștiincios toate poveștile deținuților. La un moment dat a venit și ultimul deținut. După ce i-a spus prințului că el este absolut inocent și nevinovat, prințul a întrebat dacă nu mai este nici un deținut de ascultat. Atunci directorul închisorii a recunoscut că ar mai fi unul, dar este atât de periculos, încât trebuie ținut izolat într-un beci legat cu lanțuri de mâini și picioare, ca să nu cumva omoare pe cineva. Directorul închisorii l-a avertizat pe prinț să nu meargă la deținutul acela, fiindcă poate fi în pericol, dar prințul l-a ignorat și i-a cerut  să îl ducă urgent în beci.

Într-adevăr deținutul respectiv era legat cu lanțuri de mâini și de picioare și se vedea clar  că era foarte înrăit. Prințul l-a întrebat de ce a ajuns acolo. Omul s-a uitat cu scârbă la prinț și i-a spus ”Nu știu cine ești și nici nu mă interesează. Sunt aici pentru că asta merit. În copilărie nu am ascultat de mama și tatăl meu și le-am făcut numai necazuri. Apoi când am crescut, nu am vrut să muncesc, mi-am necinstit părinții și am furat. Am fost tâlhar, am omorât oameni ca să le iau averea. O dată ce am început nu m-am mai întors din drumul ăsta. Am evadat de câteva ori din închisoare. Am fost tot mai rău. Merit toate pedepsele, beciul ăsta umed, lanțurile, foamea, toate astea le merit, fiindcă am făcut doar rău. Sper să mor aici cât de curând și nu știu dacă bunul Dumnezeu mă va ierta vreodată, fiindcă eu nu mă pot ierta. Și acuma lasă-mă în pace…”

Prințul s-a uitat lung la el, fără să scoată un cuvânt, apoi s-a întors către directorul închisorii. I-a spus că în toată închisoarea nu a găsit decît oameni nevinovați, care cu siguranță l-au mințit și că nu poate lăsa un om vinovat între atâția inocenți. Așa că îl va scoate pe criminal din beci și îl va lua cu el la castel, unde îi va da de lucru. Ceea ce s-a și întâmplat. Și nimeni nu a mai auzit vreodată ca vestitul criminal să mai fi făcut vreo faptă rea de atunci…

Nota bene

Pentru cititorii mei care au fost la fotbal sau la birt în timpul orelor de germană, titlul articolului se traduce prin ”Adevărul te va elibera…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s