Prolog

Anno Domini 199…

Răducu era pedepsit. În vacanța de vară era pedepsit! În urmă cu două zile fusese cu niște vecini la pescuit peste câmp la câțiva kilometri de casă. După ce că nu prinsese nici măcar o coadă de pește, când ajunse în casă trecuse prin interogatoriul părinților ”Unde ai fost până la ora asta?? Te-ai înhăitat cu toți golanii și derbedeii!! Uită-te la tine ce murdar ești!! Pescuit îți trebuie ție?? Matematicăăăă… nu pescuit!!!”. După câteva secunde de deliberare veni și sentința… ”O săptămână nu mai ieși din casă !!!”

Așa că din ziua următoare, disperat să iasă puțin din casă, Răducu observase că nimeni nu suporta să ducă gunoiul. Așa că, cu o privire absolut inocentă și chiar nevinovată, o întrebase pe bunică-sa dacă are voie să ducă gunoiul. Prinsă cu treburile prin gospodărie, după o sumară chibzuință și niște priviri critice, bunica răspunse favorabil cererii. Răducu bucuros luă găleata de gunoi și o rupse la fugă din casă. Numai că ce nu știa bunica era că drumul spre ghena de gunoi trecea chiar pe lângă locul de joacă al copiilor, unde Răducu, de care toți copiii aflaseră îngroziți ce pedeapsă primise, se uita cu jind la meciurile de fotbal, dar fără să aibă curajul să intre pe teren. Apoi mergea cât de încet putea spre casă dând cu piciorul în toate pietricelele pe care le găsea pe drum. Și cum orice minune ține 3 zile, speriați de faptul că copilul nu cârâia nimic acceptându-și soarta, consiliul de familie reunit de urgență la solicitarea bunicii în seara de vineri, a aprobat cu unanimitate de voturi că Răducu a luat-o razna și este imperios necesar să fie lăsat la joacă între orele 16-19 începând chiar de a doua zi….

Epilog

Nu trăim vremuri ușoare. Statul în casă ne înnebunește încet dar sigur. Statul pe telefoane, tablete, televizoare, cineflix și celelalte ne face irascibili și agresivi. Plângem din orice și apoi urlăm. Urlăm dreptul nostru de a ieși, de a ne vedea familia și prietenii, de a ieși în parc cu copiii, de a sta la terase, de a ne plimba pur și simplu, doar de a ne plimba, de a nu mai sta în case. #Rezistăm…. #Stăm în casă… #Înnebunim…. #Nu mai putem…. #Urlăm ca lupii la lună….

În timpul ăsta natura pe care am sufocat-o cu fum și gunoaie ne râde în nas și se vindecă. Copacii emană oxigenul pe care noi nu putem să îl mai înnecăm în fumul fabricilor și al mașinilor. Natura reînvie, stratul de ozon se reface, plantele sunt mai verzi și aerul mai curat… oamenii se roagă mai des…

Să dea Dumnezeu ca lecția pe care o învătăm zilele acestea să ne fie de folos nouă și copiilor noștri, fiindcă dacă o vom uita prea repede, riscăm să o luăm de la capăt…

Quod erat demonstrandum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s