Afară era încă noapte când Ionică se trezi brusc fără să mai aștepte sunetul ceasului deșteptător. Era vreo 4 dimineața, calculă el somnoros și trebuia să intre în schimbul 1 la serviciu. Știa că nu mai are mult până la pensie și abia aștepta să își pună uniforma în cui. Dar până atunci, își pregăti o cafea groasă și dulce, apoi aprinse televizorul ca să vadă știrile. Nimic interesant. Apoi își aminti că unul dintre colegii săi tocmai se pensionase cu o zi înainte și toți colegii l-au sărbătorit cu șampanie și pizza. Ce norocos, se gândi Ionică. Măcar a scăpat de toată nebunia  de la serviciu. Îmbrăcându-se cu mișcări bine-cunoscute de peste 30 de ani de când mergea la serviciu, Ionică își înnăbuși un căscat. Cafeaua fusese bună, dar abia aștepta să mai bea una la serviciu împreună cu o mică bârfă alături de colegii de birou. Cu toate că în ultima vreme, era cel mai bătrân din birou și chiar din toată firma.

Strada era pustie la ora aceea și Ionică o luă încetișor pe jos către serviciu. Chiar nu se grăbea. Îi plăcea să simtă aerul curat și zgomotele înfundate ale orașului care se trezea încet. Drumul spre serviciu îl parcurse relaxat, calculând în minte cât mai avea până să se încadreze în limita de vârstă pentru pensionare. Dar un gând răzleț îl nedumeri. Cum ieșise colegul său la pensie înaintea sa, fiindcă împreună își calculaseră la birou data ieșirii la pensie și colegul său mai avea de lucrat vreo trei săptămâni după ce Ionică s-ar fi pensionat. Ei, nu-i nimic, o să îi facă o vizită șefului chiar azi ca să lămurească și chestiunea asta. Fără să vrea, Ionică se trezi vorbind singur ca și cum ar fi vrut să îl convingă pe interlocutorul invizibil că merită și el să își agațe bocancii în cui după mai bine de 30 de ani de lucru.

Fără să își dea seama, Ionică tot vorbind singur, ajunse la poarta fabricii și intră salutându-și zgomotos colegii. Dar, spre uimirea lui, colegii se uitau la el ca la o fantomă. Ionică se încruntă nedumerit, mai ales că acolo se afla și colegul care ieșise ieri la pensie… de ce mai venise oare? Dar înainte să mai poată spună ceva, colegul său venise la el cu un zâmbet larg pe față și îl îmbrățișă: Ionică… ce faci frate? Deja ți s-a făcut dor de noi? Ieri a fost ultima ta zi de lucru… de azi ești pensionar… ieri te-am sărbătorit toți, nu mai ții minte? Hai să bem o cafea împreună, nu scapi tu așa ușor de noi…

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s