Anno Domini 193… undeva în Ardeal

Bărbatul cărunt cu mâinile aspre de muncă avea o privire dură. Numai el știa cât muncise moșia boierului el, părinții și bunicii lui, fără a putea avea bucuria unui pământ doar al lor. Și acum, când în sfârșit își văzuse visul cu ochii, acesta era în pericol mare să se năruiască. Ei bine, el nu va permite una ca asta. ”Nu! Nu! Nu! Și când spun Nu, așa va rămâne! bătu el cu pumnul în masă de se zgudui casa. Pământul ăsta va rămâne la noi în familie! Moșii și strămoșii mei s-ar răsuci în mormânt să afle că se împart pământurile! Nu! Pământul va rămâne în familie! Cei din casă își plecaseră privirile. Numai nepotul lui încercă să se împotrivească ”Bunicule, dar nu mă pot căsători cu ea. E verișoara mea, fiica fiului tău! Suntem verișori primari, nu putem să ne căsătorim. Nu e voie!”

Bătrânul simți că i se ridică tensiunea ”Copile te vei căsători cu ea și gata! Pământul va rămâne în familie. Dacă nu, vă dezmoștenesc pe amândoi și o să intrați iar slugi la boier! Să vedeți și voi cum e când nu ai pământ nici să te îngropi în el!” Nepotul își mușcă buzele, dar își plecă fruntea ”Bine bunicule, așa o să facem… dacă așa vrei matale, așa o să facem…”

Într-adevăr, așa au făcut. Cei doi verișori s-au căsătorit între ei. Pământul a rămas în familie. O vreme. Apoi după câțiva ani cei doi verișori au avut o fată. Deși părea normală, fata a avut probleme psihice grave. După ce a crescut s-a căsătorit cu bărbatul pe care îl dorise, fără să întrebe pe nimeni. Între timp străbunicul ei murise iar o dată cu venirea comuniștilor pământul fusese luat de stat și băgat în C.A.P. Strănepoata bătrânului, născută din cei doi verișori avu un băiat. Apoi se despărți de soțul ei pe care pur și simplu îl alungă de acasă. Își crescu singură băiatul , dar ca o continuare a poveștii, la un moment dat și acesta o luă razna și plecă în lume ca să găsească găina cu ouăle de aur… Și mulți, mulți ani după ce nepotul ajuns și el bunic, murise la rândul lui, la sute de kilometri distanță, un bărbat încerca să deslușească ițele încâlcite ale poveștii cu pământul care trebuia să rămână în familie, chiar cu prețul distrugerii mai multor  familii de-a lungul a  patru generații, dar fără să găsească neapărat un răspuns. Și într-un târziu ajunse la concluzia că poate că omul respectiv avusese intenții bune la vremea lui, dar consecințele faptelor sale stârniseră peste ani un șir de drame la care fiecare dădea vina pe cei dinaintea lui… și asta se pare că ar fi blestemul pământului…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s