Luna decembrie era ca de obicei. Adică rece, o zi cu ploi, o zi cu ninsori, nebunie mare în trafic, agitație prin magazine. Amintindu-și de magazine, bărbatul se luă cu mâinile de cap. Crăciunul era doar peste câteva zile și el încă nu apucase să ia cadoul pe care îl promise fiicei sale. Dăduse o raită prin magazine și stocurile erau destul de mari. Nu își făcea griji, cu siguranță va găsi cadoul la magazin și peste câteva zile. Dar zilele zburau și el amâna de la o zi la alta cumpărăturile de Crăciun. Cu două zile înainte de Crăciun, își luă liber de la lucru și colindă magazinele. Cadoul nicăieri. Încercă pe net. Nimic. Nu își pierdu speranța. Sună la toți prietenii și cunoscuții. Nici o speranță. Dădu sfoară în țară pe la toți colegii de la serviciu. La un moment dat părea că se întrezărește o soluție, dar a fost zadarnică. Soția care era convinsă că el ascunse cadoul pe undeva îl întrebase cu o zi înainte dacă totul e ok. Îi aruncă o privire disperată și în același timp vinovată. Cum să dea ochii cu fiica sa în dimineața de Crăciun? În disperare de cauză, luă la rând magazinele, vorbi cu toți angajații, responsabilii de depozite, dar nicăieri nu găsea ceea ce își dorea fetița. Într-un târziu, găsi ceva care semăna oarecum cu ceea ce aștepta fiica sa. Îl puse pe angajat să îl ambaleze cât mai frumos și după ce plăti, plecă încetișor spre casă. La un moment dat, epuizat de căutări, găsi o bancă, se așeză pe ea și oftând, își puse fața în palme. Începu să vorbească singur ”Moșule… nu știu ce să fac… Poate trebuia să caut mai devreme… Știu că e vina mea… Ce să fac?…” După mai mult de o oră, cu greutate în suflet se ridică de pe bancă și o luă încet spre casă. Deja era târziu, așa că soția și fiica sa dormeau. Mirosul de rășină de brad din casă îi umplu nările, ca în copilărie. Așeză cadourile încetișor sub bradul bogat și frânt de oboseală se lungi pe canapea. Adormi imediat, un somn adânc, fără vise. La un moment dat i se păru că vede pe cineva mișcând lângă brad, dar cu siguranță era doar o iluzie.

Dimineața devreme, fetița se trezi și fugi să vadă ce cadouri a lăsat Moșul sub brad. Strigând de bucurie luă cadoul de sub pom, în timp ce tatăl ei deschise ochii și o privi cu inima strânsă. Nu vroia să o dezamăgească, dar acum era prea târziu. Fetița deschise cadoul și începu să sară în sus de bucurie ” Mama, mama… Moșul mi-a adus exact ce mi-am dorit! Hai să vezi!!!” Încă adormit, tatăl ei se uită buimac de cap la cadou. Era exact ce căutase atâta vreme, ambalajul era cel de la magazin, dar cadoul… cadoul… nu era cel pe care îl cumpărase el. Uitându-se în sus, oftă adânc și spuse în șoaptă ”Moșule… îți mulțumesc… îți mulțumesc…”

Post Scriptum

Dacă și voi v-ați recunoscut în postura părintelui foarte ocupat tot timpul anului, inclusiv de Sărbători, am găsit aici un ajutor de nădejde atât pentru Moș Crăciun, cât și pentru tot restul anului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s