Noaptea era liniștită, dar Hassan nu putea dormi. Cele întîmplate în ultima vreme cu Ioan, robul său pe care îl adusese acum cîțiva ani din războiul cu muscalii nu îi dădeau pace. Prea se adunaseră multe. Hassan era musulman de cînd se știa și în mod normal pentru el, ghiaurii nu meritau decît vârful sabiei. Sau ștreangul. Ori în cel mai bun caz, robia pe viață. De mic copil învățase că ghiaurii sunt periculoși și nu merită atenția unui bun credincios musulman. În special ghiaurii creștini sunt foarte periculoși. Dar Ioan… Ioan îi dădea peste cap tot ce știa despre ghiauri. Foarte modest, mânca puțin, muncea pe rupte, ajuta pe oricine, avea o vorbă bună pentru fiecare și noaptea, în loc să doarmă, spunea ceva ce semăna cu niște rugăciuni. Sau cum le-o fi zicând acolo la ghiauri. Avea o singură hibă. Nu vroia în ruptul capului să audă de religia musulmană și nici de profetul Mahomed. Refuzase să stea și în cea mai modestă cămăruță și prefera să stea în grajd, cu vitele. În murdărie și frig. Hassan nu putea înțelege de ce. Culmea era că, de când Ioan dormea în grajd, nici grajdul nu mai era cum îl știa Hassan. În loc să miroasă urît, ca orice grajd, de acolo veneau miresme atît de puternice și de plăcute mai ales noaptea când Ioan spunea rugăciunile alea ale lui, că Hassan deschidea larg geamul camerei ca să poată simți mai bine parfumul care venea din grajd. Nici cele mai puternice combinații de arome pe care le găsise turcul, nu dădeau o mireasmă atît de plăcută. Probabil așa trebuia să miroasă în grădinile lui Allah, unde credincioșii musulmani ajungeau după ce plecau din lumea aceasta. Cel puțin așa spunea în Coran. Nu era posibil ca un necredincios ghiaur să aibă asemenea puteri. Și dacă ar fi fost doar asta. Dar Hassan își amintea cum plecase la Mecca ca orice bun credincios care se respectă si la un moment dat, tânjea după o farfurie de pillaf pregătită de soția sa, acasă, la sute de mile depărtare. Când s-a întors de la moschee a găsit pe masă o farfurie de pilaf exact așa cum îl gătea soția sa. Bine, bine, pilaful ca pilaful, dar farfuria de pe masă era una dintre farfuriile lui, de acasă, gravată cu numele lui. Dar știa foarte bine nu luase nici o farfurie cu el. Absolut nedumerit, când s-a întors acasă, soția și rudele i-au spus că Ioan, robul său, care se ruga în fiecare noapte i-a trimis farfuria de pilaf taman la Mecca, spunând o simplă rugăciune. Na, asta chiar l-a lăsat mut de uimire. A încercat să îl înduplece pe Ioan să se mute într-o odaie mai acătării, dar el refuza, spunând că Domnul Iisus Hristos s-a născut într-un grajd și că el se simte bine acolo. Na poftim de mai pricepe ceva. Ghiaurii ăștia sunt ciudați rău de tot. Ca să nu mai vorbim că de când Ioan e la ei în gospodărie, el aga Hassan, primește mereu laude de la superiorii săi și o dată chiar de la sultan. Toate îi merg șnur. Pe Allah, dar ce binecuvântare este ghiaurul ăsta pentru el și familia lui. O să încerce să îl înduplece să primească ceva haine mai bune și o mâncare mai bună. Și poate că o să accepte să se mute din grajdul ăla…
Noaptea era înaintată și ascultând rugăciunile spuse de robul său, Hassan clătină din cap incapabil să mai priceapă ceva. Oare Ioan doarme vreodată? Sau se roagă toată noaptea? Așa or fi toți ghiaurii? Oricum, Allah să îl aibă în grijă pe Ioan, că tare bine ne merge de când ghiaurul ăsta viețuiește la noi. Dar oare chiar trebuie să stea în grajd??? Hassan era absolut nedumerit. Alături, din grajd, se auzeau ca un susur continuu rugăciunile lui Ioan.
Sfinte Ioan Rusul roagă-te pentru noi păcătoșii
Antiqul's Blog 