De când mă știu am fost fascinat de birotică. Poate din cauză că abia după 91 sau 92 au apărut și la noi raioanele de birotică. În copilărie nu existau decât librăriile de tristă amintire în care nu găseai mai nimic. Cu greu părinții ne cumpărau un stilou pentru școală și dacă aveai proasta inspirație să arunci cu el după vreun coleg și să îi îndoi penița, erai fiul ploii. Altul nu mai găseai. Ca să nu mai spun că și alea erau chinezești și curgeau nonstop, așa că trebuia să ai mereu lîngă tine vestita sugativă. De cerneală, nu de alcool.
Anii au trecut și vremurile s-au schimbat. Așa că acum, de cîte ori hălăidui prin vreun hypermarket, supermarket sau din astea, sunt atras ca un magnet de raionul de birotică. Agende, pixuri care de care mai interesante, creioane, carioci, liniare, agrafe, crocodili de decapsat, capsatoare, post it-uri și toți ce îți poftește inima. La început mă îndrăgostisem de agendele de birou. Îmi place mirosul de hârtie lemnoasă al unei agende noi și niciodată nu mi-am dorit o agendă electronică. Poate fiindcă sunt foarte conservator. În anii 2000, sora mea care era secretară, primea agende de birou de la diverse firme care vroiau să își facă reclamă, așa că eu eram primul care o stresam cu cereri pentru a-mi repartiza o agendă cât mai mare și mai frumoasă. Dar după ce o primeam și o admiram ore în șir, îmi scriam numele și alte chestii organizatorice, ca să fiu sigur că nu mi-o fură cineva, venea partea distractivă. Îmi pregăteam special un pix cu gel nou nouț ca să scriu în agenda cu pricina. Și gata. Nu scriam nimica. Nothing. Nada. Zero. Pentru că nu aveam ce. Locul meu de muncă nu îmi solicita o agendă. Nu aveam ce să scriu. Decât eventual câteva însemnări pe circa 200 de pagini. Așa că anul trecea și agenda mea era mai goală decât spațiul interplanetar. Dar ce să vezi… în decembrie eram primul care solicita o nouă agendă, fiindcă la cât eram de ocupat nu era posibil să o folosesc tot pe cea veche, nu-i așa??? Biata soră-mea clătina din cap și îmi repartiza o agendă nou nouță, demnă de un ambasador ONU. La un moment dat renunțase să mă mai întrebe la ce îmi folosește.
În fine, acum vreo 5 ani, chiar în mijlocul anului, când nu se găsesc agende, brusc serviciul meu s-a mutat la birou și după câteva luni în care am scris pe tot felul de foi de bloc-notes, pe care apoi le pierdeam, chiar am avut nevoie de o agendă. Bineînțeles, soția mea mi-a dat cea mai mare , groasă, nouă, proaspătă, luminoasă, interesantă și frumoasă agendă pe care a găsit-o. O mai am și acum. Și îmi e de mare folos. Acolo am tot ce îmi trebuie. Și nu am de gând să o schimb prea curând. Chiar dacă scriu urât. Chiar foarte urât. Plus că folosesc tot felul de săgeți și alte semne ciudate pe care nu le înțeleg decâte eu. Dar e de neprețuit. Ca să nu mai spun că scriu cu același fel de pixuri. De fiecare dată când merg la raionul de birotică iau câte zece, sau douăzeci ca să fiu sigur că nu rămân fără ele. Inutil să vă spun că majoritatea colegilor mei îmi cer pixuri cu împrumut, așa că acum indiferent în ce birou am treabă e imposibil să nu găsesc câteva pixuri din aceeași marcă. Și ăsta nu e un lucru rău. Chiar deloc…
Antiqul's Blog 