Anul ăsta m-am cam lenevit. E deja sfîrșitul lui februarie și încă nu am scris nimic. Poate din cauză că după 12 ani de scris pe blog, m-au năpădit amintirile.
Vara lui 1990 a fost prima vară a libertății. Scăpasem de comunism, sau cel puțin așa credeam atunci, libertatea era la toate colțurile străzii. Aveam 13 ani și am plecat împreună cu familia în concediu la mare. Cred că în stațiunea Neptun, dar nu îmi amintesc numele hotelului. Spre deosebire de anii anteriori, care erau marcați de spaima securității omniprezente, acum simțeam libertatea. Camerele de hotel nu aveau televizor, nici măcar alb negru, dar fiecare etaj avea câte un televizor, fără lămpi, dar tot alb negru, așezat la capătul coridorului. Nu exista decît un singur program, denumit pe atunci Televiziunea Română Liberă- pe vremea aceea toate erau libere- așa că nu prea aveai de ales. În fiecare seară la ora 19 trecute fix, toate scaunele din zona respectivă erau ocupate de adulții care doreau să afle ultimele știri. Știri libere, clar. Inevitabil se ajungeau la discuțiile despre Iliescu și Roman, care vroiau să salveze țara și Rațiu care ar fi adus pe Regele Mihai în țară împreună cu boierii care cu siguranță ne-ar fi făcut din nou iobagi pe moșie. Spiritele se încingeau ștrașnic, mai mai să se ia la bătaie. Cum spectatorii erau din toate părțile țării, fiecare venea cu argumentele lui. Iliescu să trăiască că a salvat țara de comuniști. Ba nu, e un comunist ascuns, un lup în blană de oaie, care a confiscat Revoluția și apoi ne-a prostit în față. Bine au făcut minerii că au venit la București să salveze valorile Revoluției. Ba nu, sunt niște retardați înapoiați care nu știu decît să ia la bătaie pe oricine îl vorbește de rău pe Iliescu. Pînă la urmă programul de știri care pe vremea aceea se numea Actualități și care era doar o înșiruire de adevăr și minciuni foarte bine aranjate, se termina și spectatorii deveneau din nou prieteni și discutau despre câte în lună și în stele. Apoi toată lumea pleca la camera unde era repartizat și aștepta cu interes o nouă zi. Bineînțeles, a doua zi la Actualități tot circul începea de la capăt doar că unii între timp plecau spre casele lor și alții le luau locul. Noi, copiii ne jucam unii cu alții fără să ne pese de Iliescu, Roman, mineri sau boierii regelui. De obicei la sfârșitul vacanței făceam schimb de adrese ca să ne scriem scrisori și să fim prieteni prin corespondență. Nu pe facebook.
În unele seri speciale, mergeam cu părinții la spectacole. Alea de care se aude și în ziua de azi pe plajă de la vânzătorii cu megafoane care se dau de ceasul morții să vândă biletele cu locuri rezervate. În vremea aceea era bătaie pe bilete, iar artiștii ca Florin Piersic, Dan Spătaru, Sofia Vicoveanca, Angela Similea, erau foarte iubiți de public, care în fond și la urma urmei nici nu aveau alte modalități de petrecere a timpului liber de după plajă. Telefonul mobil nu exista, nici Facebook, Tik Tok sau alte asemenea chestii de socializare. Socializarea se făcea față în față, oamenii comunicau, vorbeau unii cu alții, râdeau, glumeau, se certau, apoi se împăcau, lucruri care azi sunt din ce în ce mai rare. Pe vremea aceea nu existau șezlonguri, plajă privată și toată lumea își așeza cearceaful pe plajă și se bucura de soare și de mare. Poate nu vă vine să credeți, dar în 1990 puteai sta la plajă de dimineață până seara fără să te dai cu cremă de plajă, fiindcă încă nu fusese inventată. Soarele nu provoca boli de piele și nimeni nu își făcea griji de stratul de ozon. Ei, dar astea erau în alt secol, când puteai trimite prin poștă felicitări de la mare care ajungeau după 2 sau 3 săptămâni și nu în 2 secunde ca acum.
Post Scriptum
Între timp, Ion Iliescu aniversează luna viitoare cam 93 de primăveri și nimeni nu mai vrea să știe de el. Petre Roman are vreo 77 și e și mai puțin cunoscut. Ion Rațiu, Dumnezeu să-l ierte a murit în 2000, iar Regele Mihai care vroia să vină cu boierii lui invizibili să ne ia pământurile, a murit în 2017 la 96 de ani. Dar una peste alta, vara lui ”90 a fost una extraordinară…
Antiqul's Blog 