Un profesor prea mic

Ionuț era cel mai mic din clasă. Din cauza asta stătea mereu în prima bancă, fiindcă nu vedea nimic de colegii săi mai mari și mai vânjoși. Dar ăsta nu era singurul motiv. Ionuț era singurul dintre cei trei frați pe care părinții săi au putut să îl înscrie la școală. Așa că, după ore, Ionuț se tranforma în dascăl pentru frații săi mai mici. Așa că, de fiecare dată era numai ochi și urechi la cele spuse de învățător. De multe ori, cu toate că încerca din răsputeri, multe lucruri nu le înțelegea nici el. Și apoi, când încerca să le explice fraților săi, vedea cu groază că nu reușea. Cărți nu avea și trebuia să se descurce doar cu câteva caiete de care avea grijă ca de ochii din cap. Așa că, la început cu teamă, apoi cu hotărâre, se obișnuise să ridice mâna și să îl întrebe pe învățător tot ce nu înțelegea din lecții. Zi, după zi, Ionuț devenea tot mai responsabil. Strângea conștiincios toate foile de hârtie pe care le găsea, și apoi le refolosea ca și caiete. Le lega cu sfoară, fiindcă nu avea unde să își cumpere caiete noi. Foarte serios, își nota întrebările fraților săi pe marginea foilor, apoi îl chestiona pe învățător pentru ca mai târziu să le poată răspunde fraților mai mici la toate întrebările. La un moment dat, văzând că fiul ei își ia tot mai în serios rolul de dascăl, mama sa care nu făcuse nici ea multă școală, se alătură fiilor ei, ca și elevă a lui Ionuț.

După ce a terminat clasa a 4-a și a trecut la gimnaziu, Ionuț a continuat să predea acasă cele învățate la școală. Încetul cu încetul s-a obișnuit cu rolul de dascăl. Visa ca atunci când va fi mare să fie învățător, sau poate chiar profesor. La rândul lor, profesorii săi erau foarte încântați de cel mai serios elev al lor. Ionuț nu chiulea și trata cu maximă seriozitate fiecare materie. La un moment dat, datorită recomandării profesorilor lui Ionuț, mama copilului a fost acceptată ca elevă la școala serală din localitate. Între timp Ionuț devenise elevul cu care se mândrea toată școala. Visul său era să devină profesor, fiindcă asta făcuse încă din prima zi de școală. Acum datorită rezultatelor bune la învățătură, avea caiete și rechizite pe care le câștigase la concursurile școlare. Între timp și cei doi frați ai săi au putut să meargă la școală, astfel că acum Ionuț nu mai trebuia să predea când ajungea seara acasă. Dar repede găsise niște copii din vecini, care nu puteau merge la școală și care erau absolut încântați să fie elevii lui Ionuț.Și așa au trecut anii. Ionuț a plecat la liceu și apoi la facultate. Frații săi au terminat cursurile și au urmat o școală de meserii. Apoi fiecare și-a întemeiat o familie și s-a dus la casa lui.

Ionuț a terminat liceul, apoi facultatea. Și fiindcă fusese dascăl de când se știa, a rămas în cadrul facultății. Și-a dat doctoratul și a ajuns profesor universitar doctor. Apoi conducător de doctorat. Ionuț al nostru, cândva cel mai mic din clasă, era acum numit cu respect Domnul profesor, iar la tâmple începusă să încărunțească ușor. Dar de fiecare dată când un student, sau un doctorand îl chestiona cu privire la vreo problemă, domnul pofesor Ionuț devenea din nou fratele cel mare, care trebuia să explice fraților săi mai mici tainele școlii.

Aurora boreală din Qatar

La campionatul mondial de fotbal din Argentina 1978 eram prea mic. Aveam doar un anișor, așa că nu îmi amintesc nimic. La cel din Spania 1982 la fel. Aveam cinci ani, dar nu am vizionat nici măcar un meci. Nici nu aveam unde, că România nu se calificase. Ei, dar situația s-a schimbat total în Mexic 1986. Aveam deja 9 ani, împliniți chiar după terminarea campionatului. Am văzut meciurile la postul maghiar de televiziune, iar comentatorii vorbeau în maghiară. De aceea nu eram prea sigur dacă nu cumva campionatul nu avea loc în Ungaria, țara noastră vecină și prietenă de unde veneau dulciurile ca Dunakovics care îmi plăceau mult. Știu că România nu se calificase din cauza Irlandei de Nord. De atunci nu am în gât Irlanda de Nord. Pentru un puști de 9 ani, meciurile erau fantastice. Maradona era la apogeul carierei. Nu suportam echipa Mexicului fiindcă mi se părea anostă și favorizată de arbitri. Eram cu trup și suflet pentru Brazilia lui Pele, dar a fost eliminată destul de repede, în sferturi. Pele se retrăsese de 16 ani de la echipa națională. Am văzut meciul dintre Argentina și Anglia și acea Mână a lui Dumnezeu de la golul lui Maradona. Apoi Argentina a cîștigat Cupa și eu am trecut în clasa a 4-a.

În Italia 1990 situația a fost alta. Ne-am calificat în noimebrie 1989 și apoi a venit revoluția din Decembrie 1989. Hagi era considerat un jucător fenomenal, cel mai bun de la Dobrin încoace. Pentru prima dată în istorie ne-am calificat în optimile de finală. Meciurile erau la Tvr 1 și nu mai trebuia să le urmăresc la televiziunea maghiară. Eram în clasa a 7-a așa că dezbăteam meciurile la școală cu colegii. Am fost învinși în optimi și am revenit acasă, puțin dezamăgiți. Italia, țara gazdă a ocupat locul trei, iar Germania și Argentina au disputat finala, de data asta însă Germania a devenit campioana mondială. Maradona a jucat la ultimul său campionat mondial. Pentru mine a fost cel mai frumos campionat mondial. Notti magiche, imnul oficial al campionatului, mă emoționează și acum.

Deja în America 1994 aveam 17 ani. Terminasem clasa a 11-a și mă pregăteam de bacalaureat și apoi de facultate. Hagi ajunsese la apogeul carierei. România a fost fenomenală, a avansat în optimi, apoi în sferturi. Acolo am pierdut cu Suedia, dar eram pe locul 5 în lume. România devenise o forță mondială în fotbal. Generația de Aur scotea lumea în stradă cu victoriile ei. Puteam spune că suntem mândri să fim români. Cel puțin din punct de vedere fotbalistic. Brazilia, favorita mea dintotdeauna ajungea campioană mondială la 24 de ani după victoria lui Pele și ai lui din Mexic 70.

În Franța 1998 aveam deja 21 de ani și eram student. România era la mondial, dar nu îmi amintesc prea multe. Știu că urmăream meciurile pe terasele din cartierul studențesc de obicei cu o halbă de bere rece în față. Franța a ajuns campioană mondială, dar personal nu am fost prea impresionat. Oricum se vedea că pentru echipa noastră națională venise momentul de schimbare a ștafetei. Din păcate după 24 de ani încă o tot predă de la unii la alții.

În 2002 aveam 25 de ani și nu îm aduc aminte nimic despre campionatul mondial din Japonia si Coreea. Decât că mingile de fotbal aveau pe ele shuriken. Totuși, Brazilia a devenit campioană mondială pentru a cincea oară. A învins Germania care a și organizat Mondialul în 2006. Deși Brazilia era campioană mondială și îl avea în echipă pe Ronaldinho, a dezamăgit crunt. A fost eliminată în sferturile de finală. Italia a devenit campioană mondială. România nu a fost nicăieri, Generația de aur se retrăsese în totalitate.

În 2010 la campionatul mondial din Africa de Sud, vedeta incontestabilă au fost vuvuzelele. Trompetele specifice ale sud africanilor făceau un zgomot infernal și efectiv nu te puteai concentra la joc. A trebuit să urmăresc meciurile cu sonorul la minim. Nici nu vreau să mă gândesc ce au avut de tras jucătorii pe teren. Spania a devenit campioana mondială, iar Olanda a pierdut a treia oară o finală de campionat mondial. Cântecul Shakirei, Waka Waka a fost un mare succes. Altceva nu îmi amintesc.

Deși a organizat campionatul mondial în 2014, Brazilia s-a clasat doar pe locul 4. Panzerele germane și-au respectat statutul și au învins Argentina în finală. Lionel Messi a fost declarat cel mai bun jucător al turneului.

În Rusia 2018 deja aveam 41 de ani. Puștiul care striga de bucurie la meciurile din Mexic 86 devenise între timp un om în toată firea care nu mai urmărea meciurile de pe terasele din cartierul studențesc. Croația a fost surpriza turneului, jucând finala cu Franța. Franța a devenit campioana mondială, deși generația lui Zinedine Zidane se afla deja pe banca antrenorilor de câțiva ani buni .

Indiferent de anul desfășurării, locație, sau echipe calificate, Cupa Mondială, sau Campionatul Mondial de Fotbal este ceva unic. Doar atunci au ocazia de a se înfrunta pe terenul de joc civilizații, atitudini, stiluri de viață și de joc total diferite, din lumea întreagă. Peste 8 ani în 2030 se vor împlini 100 de ani de la prima Cupă Mondială din Uruguay 1930. Povestea merge mai departe. Long live the king Football…