Comisia autorizata

Prolog

Luni dimineata la prima ora, seful vine fluierand in birou, cu o figura agitata. Baieti, saptamana viitoare ne pica pe cap o comisie autorizata sa ne ia la puricat actele. Baba de peste drum ne-a facut reclamatie, mama ei de vechitura comunista. Asa ca toata lumea sa fie calare pe telefoane sa vedem pe cine cunoastem din comisie. Dane, il suni pe verisorul tau sa vezi daca stie ceva despre  comisie. Cristina, iei legatura urgent cu matusa ta din capitala si  te dai bine pe langa ea, poate ne ajuta cu ceva. Aline ai spus ca cineva de la Directia Generala iti e dator, spune-i ca acum e momentul. Eu o sa il sun pe colegul meu de banca din liceu care e la minister si vedem cum stam. Hai copii ca e groasa treaba!! Avem o gramada de bube in cap si daca ni le descopera astia am imbulinat-o la propriu. Pe cai ca se filmeaza!

Zilele trecute am cutreierat prin magazine si la un moment dat am fost pur si simplu siderat de tipetele unei doamne trecute bine de 50 de primaveri care urla in telefon cat o tinea gura: „Nu se poate!! Nu se poate!! O reclam la comisia autorizata! Ii trimit pe cap comisia autorizata! Bagaboanta naibii! Sa vedem ce o sa zica dupa ce o sa o reclam la comisia autorizata! Sa vina comisia autorizata ca nu se mai poate!!! O nenorocesc, o dau la comisia autorizata!!” Desi situatia se vroia tragica, fara sa vreau m-a pufnit rasul. Si mi-am amintit de cate ori avusesem ocazia sa am de a face cu „comisii autorizate” si cum statea treaba cu vestitele comisii.

Cu multi ani in urma cand eram doar un incepator ale meseriei am intalnit prima comisie autorizata care se numea corp de control, venita sa taie si sa spanzure pe cineva care suparase pe altcineva mai sus pus. Vestita comisie ne-a luat la proproiu actele la puricat pana cand in final a gasit o mareata si ingrozitoare greseala facuta de un alt coleg incepator si care habar nu avea pe ce lume e. Brusc zambetul victoriei a luminat fata membrilor comisiei si apoi, desi tot restul era in regula sau aproape in regula, ne-au scos ochii la nesfarsit pe monumentala eroare facuta de colegul nostru. Din spusele comisiei, meritam sa fim trasi pe roata, ghilotinati si aruncati la crocodili pentru incompetenta noastra crasa. Din intamplare, comisia a gasit si foarte multe lucruri bune cu ocazia controlului, dar a preferat cu blandete sa treaca peste ele, revenind obsesiv la greseala susmentionata. La un moment dat, comisia s-a plictisit, si-a luat jucariile si a plecat lasand in urma toptanul de amenintari.

Finito partea intai.

Segunda parte.

Au inceput sa zbarnaie telefoanele mobile de ziceai ca suntem la o centrala telefonica. Fiecare coleg mai vechi incerca sa ia legatura cu altii care ar fi cunoscut pe altii si tot asa, doar doar vor reusi sa imbuneze parerea comisiei. Dupa cateva zile am aflat ca unul dintre colegi care stia pe cineva, care era nasul cuiva de cununie, care avea un verisor al matusii surorii vecinului colegului sau de banca, a dat un telefon si brusc, problemele au fost sterse cu buretele. Comisia cu pricina a ajuns la concluzia ca in urma controlului, totul a fost minunat si cei controlati trebuie felicitati, iar seful lor, avansat. Lucru care s-a si intamplat.

Ca sa fim corecti, conform standardelor  schema clasica a unei comisii este aceea in care sosirea  este anuntata din timp, pentru ca cei controlati sa aiba timp sa aranjeze protocoalele, adica mancare, beutura si distractie pentru onor membrii comisiei. Iar pentru partea masculina a comisiei trebuie aranjate si anumite placeri mai mult sau mai putin primitive. Cum spunea cineva revoltat la un chef de burlaci cu ani in urma „Da ce ma ginerica, am venit aici numai pentru mancare, bautura si muzica???? Asta aveam si acasa…” Ca vorba aia, o comisie odihnita, satula si relaxata altfel vede lucrurile si intocmeste raportul final…

Epilog

In ziua fatidica, membrii comisiei unul mai scortosi ca altii si imbracati la patru ace, sobri si incruntati, au ajuns la sediul companiei. In urma controlului si a protocolului care a durat doua zile si doua nopti, au ajuns la concluzia prin insasi presedintele comisiei ca totul este conform dispozitiilor legale si compania noastra este fruntasa intre companiile din domeniul lor de activitate. Ba mai mult suntem un exemplu de urmat pentru celelalte companii…

A wonderful world

Prolog

Astăzi în timp ce mă plimbam prin oraș am văzut un om pe care îl cunoșteam. Dar nu știam de unde. M-am uitat atent la el, încercând să îmi amintesc de unde îl știu. Omul m-a privit o secundă și atunci am realizat. Eram prieteni pe Facebook. Am trecut unul pe lângă altul ca doi străini. Asta și eram de fapt. Doi străini care sunt prieteni pe Facebook.

Un proverb pe care toată lumea îl cunoaște spune că prietenul adevărat la nevoie se cunoaște. Toți suntem de acord că așa e. În copilăria mea, lucrurile erau relativ simple. Erai prieten cu toți copiii de la bloc sau de la tine de pe stradă. Asta până când izbucnea vreo ceartă din cine știe ce motive și prietenii se transformau în dușmani de moarte. Vreo două sau trei zile nu ne vorbeam și ne uitam urât unul la altul. Ca să fie și mai interesant, uneori ne și băteam, să vedem cine e mai tare. Apoi se întampla ca o Dacie 1300 să nu vrea să pornească tocmai acolo unde ne jucam noi și soferul să se uite cu milă cât eram de slabi, apoi să ne roage să-l împingem ca să poata porni. Brusc, toate certurile erau uitate și toți puștanii mergeam să împingem mașina, chit că ne ieșea și sufletul din noi. După aceea, cu limba scoasă de un cot și gâfâind din toți plămânii ne dădeam mâna și constatam că ne-am împăcat. Eram din nou prieteni.

O dată cu trecerea anilor, ne împrietenim mai greu. Suntem mai suspicioși, acordăm încrederea mai greu. Prietenii din copilărie au dispărut și apar alții, apoi aceștia dispar și ei. Uneori ne este greu să facem diferența dintre prieteni, cunoscuți și colegi de lucru. Există o zonă gri unde ei se întrepătrund. Și exact cum spune proverbul, atîta vreme cât nu avem nevoie, putem considera că suntem inconjurați de prieteni. Asta până prin 2007 când a apărut rețeta minune numită Facebook. Nu că înainte nu ar fi fost Hi5 sau mai știu eu care. Acum suntem prieteni cu toată lumea. Avem sute sau chiar mii de prieteni. Dacă nu ar fi restricționat numărul de prieteni la cinci mii, probabil am avea zeci sau sute de mii. Mai ales dacă avem dimensiunile 90 60 90. Deci, tolba de prieteni este arhiplină. Putem să ne considerăm fericiți. Și brusc intervine ceva. Dar nu ne facem griji. Avem prieteni peste tot, vorba cântecului. Ei vor veni și ne vor ajuta. Și vom trece peste probleme. Și așa trece o zi, trec două. Constatăm cu uimire că ușa noastră nu este ruptă de prietenii care dau năvală să ne ajute. Începem să ne pierdem speranța. Până când brusc, cineva pe care nu-l consideram chiar prieten ne caută. Vine sa ne vadă, stă la povești și își oferă ajutorul. De multe ori rămânem uimiți și ne întrebăm în sinea noastră „Tocmai tu? De ce tocmai tu? Nu te consideram prieten și de multe ori m-am purtat urât cu tine. Și acum vii să mă ajuți în timp ce prietenii mei mă evită???” Și brusc realizăm că toate valorile noastre sunt date peste cap. Iar cei care stăteau liniștiți într-un colț în timp ce alții se băteau cu cărămida în piept cât de prieteni ne sunt, tocmai ei sunt lângă noi în momentele dificile. Dar asta e viața. Uneori prietenii stau ascunși și ne veghează în tăcere. Și apar tocmai atunci când e nevoie de ei. Apoi rămân undeva în sufletul nostru și știm sigur că atunci când vom avea nevoie de o mână întinsă, nu se vor da loviți sau foarte ocupați. Vor fi acolo. Pentru că suntem prieteni.