Prolog
După ce semnă în registrul de siguranță, femeia, vizibil încărunțită de vreme, intră cu pași mărunți în sala cutiilor de valoare din subsolul băncii. Cu o mână sigură în ciuda vîrstei înaintate, descuie cutia de valori și scoase de acolo o cutiuță mică. Apoi scoase ceva din cutiuță, puse totul la loc, , încuie cutia de valori și părăsi sediul băncii. Relaxată, se plimbă agale prin oraș pînă ajunse pe malul rîului. Scoase un obiect mic din buzunar se uită cîteva secunde la el apoi își luă avînt și îl aruncă drept în mijlocul râului. Apoi oftă ușurată de parcă scăpase de o mare greutate. Trebuia să facă asta mai demult…
După mai mulți ani
Sala de valori de la subsolul băncii era plină de oameni, ca niciodată. Angajați ai băncii, executorul judecătoresc, directorul, martorii, câțiva avocați și bineînțeles cel pentru care se făcea toată tevatura. Tânărul moștenitor care după vreo patru sau cinci ani de procese mai mult sau mai puțin cinstite, reușise să își învingă competitorii și fusese declarat unicul moștenitor al străbunicii sale. Miza era destul de mare. Inelul cu diamant primit de mama străbunicii sale de la regele Prusiei undeva pe la 1880 și care valora enorm de mult. Mai întâi directorul băncii deconectă alarma și descuie ușa mare și grea din oțel care dădea spre sala cutiilor de valoare. Apoi fiecare dintre cei prezenți a fost trecut cu scrupulozitate într-un registru. După care toată gloata umplu la propriu sala cutiilor de valori. Cum moștenitorul nu avea cheia, la locul cu pricina a fost chemat un lăcătuș care după câteva minute a spart cutia de valori. În prezența tuturor martorilor, cutia a fost zgâlțîită temeinic de directorul băncii pentru a nu fi goală. Înăuntru s-a auzit cum se mișca un obiect. Deci treba mergea strună. După aceea directorul, ținând în mână triumfător cutia metalică a ieșit din sala valorilor și a urcat în sala de conferințe a băncii. Conform procedurilor, înainte de deschiderea cutiei de valori, s-au întocmit actele care au fost semnate toată lumea, inclusiv tânărul moștenitor vizibil emoționat și transpirat.
După toată tevatura, oftând din greu, domnul director a deschis cutia cu pricina, iar din interior a scos o cutiuță de cadou în care se pun de obicei bijuteriiile. Tânărul moștenitor simți că leșină de emoție. În sfârșit, toată strădania lui avea să dea roade. Era bogat. După un moment lung, de față cu toată lumea, directorul deschise cutiuța. Șoc. Cutia era goală. Nimic. Nada. Zero. Nothing. Toți cei prezenți se dezumflaseră brusc. Moștenitorul și avocații lui, gata gata să facă apoplexie, întorceau cutiuța pe toate părțile, doar doar găsesc ceva, dar nimic. În mijlocul tăcerii mormântale care se lăsase în sală, unul din martori nu se putu abține și începu să râdă spasmodic ”Bwhahahaheheheheheheeee….bwhaheheheheheee… fraiere… ne-ai adus pe toți aici pentru o cutie goală…. bwhahahahehehe… te-ai judecat atâția ani și tot ce ai moștenit e o cutie goală…”
Epilog
După câteva zile, moștenitorul a fost informat în scris că la o dată ce nu putea fi comunicată, proprietara cutiei de valori făcuse o ultimă vizită la sediul băncii, dar că nimeni nu știa dacă luase sau nu ceva din cutie, deoarece chiria pentru depozitarea cutiei de valori fusese plătită în continuare.