Guest – post VICIOS – NU VA MAI LUATI DE FUMATORI

Colegul meu Emil  s-a hotarat sa ne viziteze cu un nou Guest-post. Lectura placuta.

Salutare tuturor. Emil Calinescu ma numesc si precizez din start : sunt nefumator. Mentiunea este importanta, din articol unii pot intelege ca as fi.  Si inca o precizare : ideea mi-a venit in urma unui articol al Vienelei. La sfarsit voi spune care e legatura cu articolul Vienelei.

Pana atunci fac precizarea ca sunt nefumator de cand ma stiu. Niciodata, dar niciodata nu mi-a placut sa fumez. Nu consider ca ar aduce nimic. La alcool (fie ca vorbim de bere, vin ori altele) imi place atat gustul, cat si senzatia de dupa. La tigari nimic.

Cu toate astea nu voi da niciodata cu pietre in fumatori. Da, fumator pasiv sunt. Nu ma deranjeaza fumul de tigara. Nu m-a deranjat niciodata. Chiar sunt uimit sa aud ca X, fumator/fumatoare, este deranjat/a de fumul ALTUIA. Pai cum vere, nu erai fumator ?

Iar fumatorii au parte de o discriminare pozitiva : daca mergem la o terasa in grup de 5 si este un singur fumator, ii facem pe plac fumatorului si ne ducem la fumatori. Desi normele democratice ar fi zis ca minoritatea trebuie sa se supuna majoritatii. Culmea, de fiecare data eu am fost « promotorul » acestei discriminari.

De asemenea, de atatea si atatea ori am stat cu fumatori afara, la o tigara. Mai ales in facultate. Ma ruga cate unul/una : Emile, nu vii cu mine jos sa fumez o tigare ? Rar am refuzat, iar cand am facut-o a fost de lene/oboseala, nu ca nu as fi vrut sa inhalez fumul de tigare.

Daca ar fi sa fiu pus sa votez o lege de interzicere a fumatului in spatiile publice, as vota impotriva. Clar impotriva.

De ce ? E simplu. Sunt 2 motive mari si late :

1. Am oroare de interzicere. Este dreptul meu sa aleg unde sa stau. Cum este acum, cu delimitari stricte fumatori/nefumatori ori cu mentiunea « acest local este exclusiv pentru fumatori »  mi se par de ajuns. Iar cuvantul interzicere imi suna total ne-democratic.

2. Si acum partea importanta : ii inteleg pe fumatori. Si in general pe viciosi. Viciile sunt dovada ca suntem oameni si nu animale. El are tigara, celalalt are berea/vinul, celalalt cola, celalalt ciocolata. De ce unul ar fi superior celuilalt ?

De unde sa stiu eu cum s-a apucat acel om de fumat. Unii s-au apucat pentru a intra intr-un anturaj, altii la sfatul medicului (erau prea agitati si ar fi murit de inima ; asa ca au preferat sa moara de plamani, macar asta e mai lenta), altii cine stie de ce. De ce i-am judeca ?

Cum a generat articolul Vienelei acest articol ? Simplu: ea se luase de superstitiosi. Atentie, nu de superstitii, care unele chiar sunt stupide. Ci de cei care cred in ele. I-am replicat . Nu ne-am suparat niciunul (sau ma rog, asa sper), nici eu pe ce a scris, nici ea pe ce am comentat eu. Totusi, i-am zis si ei : as fi facut la fel daca s-ar fi luat, la fel de neargumentat, de fumatori. Ori de cine stie ce alti oameni.

Ce simplu e sa dam cu pietre in cei care nu sunt ca noi. Noi nu fumam, suntem smecheri, ne putem abtine. Asa ca hai sa-I injuram pe cei care fumeaza.

Imi amintesc ce-mi zicea un fost coleg: ce naspa e sa ajungi precum oamenii pe care-I detestai. El ura din suflet fumatorii. Si a ajuns fumator.
Salutari VICIOASE tuturor !

 

Constanţa

Prolog (undeva în Ardeal)

Copilul veni acasă de la şcoală şi îl întrebă pe bunicul său ce înseamnă expresia „Constanţa puterilor în stat”? Bunicul se scărpină după ureche şi îl lămuri pe nepotul său „Măi pruncule, constanţa înseamnă că dacă azi aşa şi mâine tot aşa, în nici un caz azi aşa şi mâine aşa…” Copilul plecă la joacă ferm convins că bunicul său iar a găsit sticla de pălincă din cămară…

Constanţa este una din trăsăturile cele mai apreciate în societate. În ceea ce priveşte comunitatea bloggerilor, constanţa face diferenţa dintre blogerii serioşi şi cei care speră să obţină prin orice mijloace un trafic cât mai mare, dar apoi se sting la fel ca şi cometele care strălucesc pe cerul nopţii. Un blogger care vrea să fie apreciat trebuie să aibă un pseudonim sub care să posteze şi sub care să fie cunoscut şi recunoscut de ceilalţi bloggeri. Asta înseamnă automat şi responsabilizarea bloggerului respectiv, fiindcă renumele se câştigă greu şi se pierde uşor. Nu încercaţi să dobândiţi popularitate înjurând alţi colegi bloggeri fiindcă veţi pierde enorm la capitolul credibilitate şi nu veţi reuşi să vă recâştigaţi capitalul de imagine pierdut.

În ce priveşte designul blogului, prefer bloggerii care rămân fideli unui anume design. Dacă aleg să-l schimbe, e bine să o facă rar şi cu folos. Vreau să ştiu că în momentul în care intru pe pagina respectivului, cunosc unde să caut informaţia, mă simt în largul meu şi nu încep să caut prin noul design al paginii până regăsesc ceea ce căutam.

În decursul aventurilor mele prin blogging am observat că este bine ca fiecare blogger să aibă o semnătură proprie prin care să iasă din masa de peste 60.000 de bloguri din blogosfera românească. Prin semnătură înţeleg acea particularitate a postărilor care să fie proprie doar acelui blogger şi de preferinţă să fie greu de copiat.  Personal am oscilat la început asupra unei semnături, până am hotărât să scriu toate posturile cu cele două capitole „Prolog” şi „Epilog”. Dacă vreţi să ştiţi, cel mai greu îmi este să scriu prologul, subiectul şi apoi epilogul se scriu aproape singure.

Subiectele tratate pot fi oricât de diverse, important e să menţină o anumită linie. De exemplu vreau să ştiu că în blogurile pe care le citesc constant nu găsesc poze porno, înjurături sau alte aberaţii de acelaşi gen. Apreciez foarte mult bunul simţ şi dacă e şi puţin umor, cu atât mai bine.

La un moment dat am avut surpriza plăcută ca şi alţi bloggeri să abordeze aceleaşi subiecte pe care le folosesc şi eu. Este absolut normal. Important e că fiecare a descris o altă faţetă a subiectului respectiv şi de multe ori postările se completează între ele deşi iniţial bloggerii nu au discutat asupra subiectelor abordate.

Dacă veţi rămâne constanţi în postările voastre o să vedeţi că încetul cu încetul şi traficul pe blogul vostru va creşte. Şi în fond de aici pleacă totul.

Epilog

Cu mai mulţi ani în urmă am avut un vecin căruia îi plăcea să bea. Avea obiceiul să circule mult cu bicicleta şi când venea acasă cât de cât treaz reuşea să urce bicicleta până la etajul I unde locuia. Dacă alcoolul îl biruia, după câteva trepte vecinul se prăbuşea cu tot cu bicicletă pe scări. Zgomotul aurzitor care urma era cea mai clară dovadă că vecinul nostru depăşise cu mult limita de saturaţie etilică în organism…