Oracolul din Delphi

Prolog

Daniel oftă şi îşi privi fata. „Draga mea, te cred că îl iubeşti, dar să ai mare grijă. Peste câţiva ani, băiatul ăsta blând şi bun o să ajungă un alcoolic şi o să te bată de-o să-ţi sune apa în cap.” Fata se întristă brusc. „ Nu-i adevărat, tată, te înşeli, Cristian e băiat bun, mă iubeşte şi oricum, nu suportă alcoolul. O să fim fericiţi, o să vezi!”

Câţiva ani mai târziu, într-un apartament din marginea oraşului, Cristian intră nervos pe uşă. Se împleticea din cauza băuturii. Soţia sa, cu urme vizibile de bătaie pe faţă se crispă instantaneu. „Unde eşti nenorocito? urlă Cristian. Stai şi leneveşti ca nesimţita în timp ce eu îmi rup oasele muncind!! Na lasă că-ţi arăt eu să nu-ţi respecţi soţul şi stăpânul! Şi bărbatul îşi scoase cureaua de la pantaloni pregătindu-se să o lovească pe femeia care încremenise de spaimă…

Scenele de mai sus mi-au fost povestite de o cunoştinţă. Cu mulţi ani în urmă, tatăl ei a avertizat-o să nu se căsătorească cu actualul ei soţ fiindcă va deveni un alcoolic şi va avea o viaţă de coşmar lângă el. Din păcate tatăl ei a avut dreptate. Dar oare cum pot şti părinţii noştrii că oamenii de lângă noi se vor schimba atât de mult? Dacă e aşa, fiecare ar vrea să-şi cunoască viitorul. Mulţi merg la tot felul de vrăjitoare pentru asta sau îşi dau în cărţi, ori consultă tot felul de horoscoape savant alcătuite. Strămoşii noştrii mergeau şi consultau oracolele, cel mai celebru fiind Oracolul din Delphi.  Când aveam 20 de ani şi mie mi se părea de domeniul fanteziei să poţi ghici cum se va schimba un om peste câţiva ani. Şi totuşi, de-a lungul anilor am învăţat că există arhetipuri. Oameni care sunt predispuşi la un comportament sau altul. Culmea e că profeţiile astea se adeveresc atunci când e vorba de vicii, violenţă şi trădare. Nu am auzit pe nimeni spunând „Tânărul X îşi va iubi soţia toată viaţa şi vor avea o căsnicie minunată”. De fiecare dată se ghicesc lucrurile negative, care culmea se şi confirmă după o perioadă mai mică sau mai mare de timp.

În copilărie am crescut în lumea poveştilor. Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana se iubeau până la adânci bătrâneţi, bineînţeles după ce Zmeul era bătut bine şi scurtat de un cap. Făt Frumos nu bea ţuică, rom sau vin, el bea numai apă vie şi apă moartă, îl bătea numai pe Zmeu, nu şi pe Ileana Cosânzeana,şi nu era nici o altă mândră prin zonă care să-l provoace la relaţii extraconjugale pe dragul de Făt Frumos. Abea când am crescut am aflat cu stupoare că alea sunt doar basme, că în viaţa reală a oamenilor mari există trădare, minciuni din alea urâte şi relaţii mai mult sau mai puţin duplicitare.

Şi totuşi atunci când suntem puşi în faţa unei premoniţii de obicei o respingem. Şi asta pentru că premoniţiile sunt în general negative. Cu toate că uneori în fundul sufletului poate ştim că premoniţia se va adeveri. Dar până atunci mai este. Şi cine ştie, poate că în timp lucrurile nu vor evolua chiar atât de sumbru.

Epilog

Călin avea a doua zi examen la facultate. Observase că fratele său mai mic obişnuia să vorbească noaptea în somn. În seara aceea, îi dădu să bea un pahar de vin şi după ce ăla mic adormi, îi puse o lingură de lemn în mână şi îl întrebă ce subiect va primi a doua zi la examen. Cel mic începu să mormăie „… o să-ţi dea… pompele…mmhhhîî… hi…hi…draulice…” Călin repetă de nebun toată noaptea pompele hidraulice şi nu observa că fratele său mai mic râdea pe înfundate cu capul în pernă, bucuros că-i jucase o farsă. Dimineaţă, Călin buimac de cap stătea ţeapăn în banca din amfiteatru aşteptând să primească subiectul cunoscut. Profesorul veni supărat, trânti geanta pe catedră şi spuse „ Subiect unic pentru toată lumea Motoarele cu compresie…” Călin avea impresia că se sufocă de nervi. Ridică mâna să întrebe ceva. Profesorul începu să strige „ Ce doreşti domnule student? Ai impresia că le ştii pe toate? Na dumneata că eşti mai cu moţ îţi schimb subiectul. Subiectul tău este… Pompele Hidraulice!!!”

Un-Happy Valentine’s Day…

Prolog

Bărbatul, obosit de orele petrecute la lucru într-un haos infernal, deschise greoi uşa casei. În hol, soţia sa îl aştepta cu un zâmbet larg. Când văzu că bărbatul nu avea la el nici măcar o floare, zâmbetul femeii se transformă într-un rictus „Ce, nu mi-ai adus nici un cadou de Velăntainşdei?!?” întrebă nervoasă femeia. „Uite, Rodica de la trei a primit flori de la bărbatu-su!!! Asta înseamnă că tu nu mă iubeşti deloc!” Femeia începu să plângă încetişor. Omul se luă cu mâinile de cap. Prins cu agitaţia de la lucru, numai de sărbătoarea aia ciudată nu-şi aduse aminte. Înjură încet printre dinţi, şi brusc îi veni o idee. ” Draga mea, eu nu sărbătoresc zile din astea ciudate şi suspecte pe care ni le bagă americanii ăia idioţi pe gât. Eu aşteptam sărbătoarea noastră românească, Dragobetele, ca să-ţi fac o surpriză, să vezi cât de mult te iubesc!” Neîncrezătoare, femeia se mai linişti totuşi, şi bărbatul îşi propuse să nu cumva să uite de Dragobetele ăla să-i ia flori soţiei, că altfel nu mai avea scăpare…

Ultima sărbătoare a Zilei îndrăgostiţilor, 14 februarie sau Valentine’s Day m-a făcut să observ anumite lucruri care mi-au dat de gândit. În primul rând mi se pare o sărbătoare forţată. Brusc, toată lumea, dar absolut toată lumea trebuie să fie îndrăgostită şi să sărbătorească alături de un partener de sex opus. Asta mi se pare culmea nesimţirii, fiindcă cei care din întâmplare – ani de-a rândul am fost şi eu printre ei- nu au partener cu care să sărbătorească sunt pur şi simplu puşi la zid de colegii şi cunoscuţii care a doua zi vor povesti cu lux de amănunte cum au fost răsfăţaţi de partener cu ocazia Valentine’s Day. Ziua de 14 februarie  mi se pare enervantă şi din cauză că nu prea te poţi fofila nicicum. Dacă pentru un băiat sau bărbat găsirea unei partenere este mai facilă, pentru o femeie e dezastru. De 8 Martie sau de Mărţişor te mai poţi scoate, vorbeşti cu vreo prietenă să-ţi aducă flori fratele ei, mărţişoare primeşti de la colegi sau ţi le dau vecinii, fraţii, nepoţii sau poliţiştii de la rutieră.  Valentine’s Day în schimb presupune un admirator cunoscut, care să-ţi facă declaraţii de dragoste, să te scoată la o cină romantică, sau mai ştiu eu ce, deci o persoană determinată de sex masculin, cu care te vei putea făli a doua zi în faţa colegelor de lucru. Şi asta e greu de găsit, fiindcă persoana respectivă nu poate fi obligată nicicum să petreacă alături de tine. Şi în momentul ăla te prăbuşeşti în groapa celor nedoriţi, care nu au parte de „true love”.

Ca să fie situaţia şi mai greu de suportat, toată lumea, de la puştoaica din faţa blocului care joacă şotron şi are „iubit” pe Gigel de la etajul 2 şi până la bunicuţele cu părul alb admirate de nenea administratorul care este născut o dată cu invadarea Poloniei de către armatele naziste, îţi urează Happy Valentine’s Day! Aşa că îţi vine să pleci şi să te ascunzi unde vezi cu ochii numai să scapi de coşmarul ăsta cu V-Day. Îţi propui ca la anul să faci pe dracu’n patru şi să-ţi găseşti un admirator cu care să scoţi ochii celorlalte colege invidioase. Dar până atunci, a mai trecu încă un 14 februarie şi ne pregătim pentru 1 Martie. Ei, ăsta parcă e mai uşor de suportat, ca de un mărţişor tot o să faci  rost 😉

Epilog

Celor care fac tam-tam cu egalitatea dintre sexe, poate ar fi cazul să le reamintesc că toate sărbătorile dedicate femeilor au un succes nebun. Şi de ce mă rog? Indiferent că e vorba de 1 Martie, 8 Martie sau Valentine’s Day, au parte de promovare excesivă până la epuizare. De câtva timp s-a strecurat timid şi o sărbătoare dedicată bărbaţilor, şi anume 5 Mai, care s-a încercat să fie cunoscută drept Ziua Bărbatului. Anul trecut am îndrăznit să emit pretenţii la o ieşire de noapte cu băieţii la o bere şi alte nebunii, dar credeţi că am fost băgat în seamă? Nu 😦 Poate am mai mult noroc anul ăsta…