Sunt cetăţean european ?

Prolog

Gigel intră hotarât în sufragerie şi se uită cu un aer războinic la maică-sa. „Mama, să ştii că m-am hotărât să nu-mi fac tema la matematică, fiindcă sunt cetăţean european şi am drepturi! Vreau să ma uit la desene animate la televizor, dacă nu, anunţ protecţia copilaşilor!” şi băieţelul de 6 anişori încrucişă braţele privind încruntat. Mama lui rămase mască un moment, apoi se deplasă spre bucătărie unde găsi lingura de lemn cu care avea de gând să-i demonstreze lui Gigel cum  vine treaba cu drepturile europene. Înainte să-şi pună în aplicare prima intenţie însă, îi veni o idee. Reveni în sufragerie fără lingură de lemn şi îi zâmbi băieţelului ei…

De câte ori văd reclama cu tipul înalt şi creţ care se răţoieşte la stimabilul furnizor de produse „Suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi!” mă apucă toţi dracii şi îmi vine să-i dau cu telecomanda în cap. Nu ştiu cine este actorul care interpretează rolul respectiv, dar probabil nu o să scape în veci de eticheta „ăla cu cetăţeanul european care are drepturi”. Probabil cei care au gândit spotul respectiv au avut idei bune, dar aşa cum e, în cel mai bun caz stârneşte râsul când îl vezi pe stimabilul infatuat cum se revoltă. Ca o bomboană peste prăjitură, mai apare şi mândreţea lui de iubită cu o moacă bovină, care se uită la el de parcă se aşteaptă să-i iasă un pitic din gură.  În altă ordine de idei, în ultimele câteva sute de ani, românii s-au obişnuit să ia ţepe la tot pasul, aşa că acum au pielea tăbăcită şi încearcă să le contracareze prin tot felul de giumbuşclucuri care nu au nici o legătură cu protecţia consumatorului. Apropo, Protecţia Consumatorului este o altă ţeapă, fiindcă domnii şi doamnele de acolo te ajută cu ceva sfaturi, apoi te mângâie frumos pe căpşor şi te roagă să închizi uşa pe dinafară.

În mod normal şi european, când cumperi un obiect care nu merge, vezi reclama cu laptopul, dacă te duci înapoi la magazin, cei de acolo te vor duce cu zăhărelul. Apoi îţi vor spune că e vina ta, aşa că te alegi numai cu timpul pierdut şi cu dojana angajaţilor că îi faci să-şi piardă timpul degeaba. Şi atunci suni un prieten, deschizi trusa de scule şi vreo 2 beri şi vă puneţi pe treabă să reparaţi măgăoaia cum aţi văzut pe Discovery. În cele mai multe din cazuri, asta funcţionează, plus că aparatul cu pricina e posibil să fie asamblat undeva prin Taiwan cu piese fabricate la Ciorogârla sub siglă Made în Deutschland. Deci perfect înlocuibile cu o liţă şi două rezistenţe.

Mai greu e cu vacanţele în care iei ţeapă, fiindcă degeaba primeşti o parte din bani înapoi, dacă relaxarea ta s-a dus naibii, soţia e nervoasă pe tine că ai găsit tocmai agenţia asta de doi bani, iar la lucru şeful abea aşteaptă să-ţi frece ridichea pentru concediul luat în plin sezon de producţie maximă. Şi atunci, te descurci cum poţi, completându-ţi mobila de acasă cu prosoape, lenjerie de pat şi alte bunuri organizate din hotelul, motelul sau magherniţa în care ai fost cazat. Teoretic te poţi întoarce la agenţie şi să le faci reclamaţie, dar rezultatul îţi va fi comunicat în termen de 30 de zile, timp în care firma îşi va trage obloanele şi va reapărea două uşi mai încolo sub o altă denumire, culmea cu acelaşi patron şi aceeaşi angajaţi. Că de, suntem cetăţeni eurpoeni şi nu ducem lipsă de idei.

Epilog

Gigel, dragule, îi spuse mama cu un zâmbet languros, e adevărat că ai drepturi. Gigel, care nu se aştepta la asta, căscă ochii mari. „De aceea, eu o să mă duc să fac tema ta la matematcă, iar tu o să speli toate vasele din chiuvetă. Şi eu o să merg sâmbătă în excursie cu colegii tăi, iar tu o să te trezeşti la ora 6 dimineaţa şi o să mergi la lucru în locul meu, apoi o să-i faci de mâncare lui tati.” Şi femeia se pregăti să meargă la biroul băiatului că să-i facă temele. Gigel se duse nesigur în bucătărie, văzu o oală aproape cât el de mare şi îngrozit că trebuie să o spele, fugi la birou şi se uită inocent în ochii mamei sale „… ăăă, mama, cred că ştiu cum să fac tema şi să ştii că nici mie nu-mi plac drepturile alea…ăă… europene…”

 

Cioburile care aduc noroc

Prolog

Masa era întinsă în curte, farfuriile cele noi păstrate cu grijă, erau scoase din dulap şi înşirate pe lângă setul de pahare pline cu vin rubiniu. Bunici, copii şi nepoţi sărbătoreau reîntâlnirea după mulţi ani. Toată lumea era ocupată cu mâncatul şi degustatul vinului, numai Gigel ăla mic bătea mingea prin curte. La un moment dat, Gigel trase un şut năpraznic pentru cei 6 ani ai săi. Mingea căpătă o traiectorie ciudată şi rase pur şi simplu masa plină cu bunătăţi, spărgând paharele şi farfuriile de porţelan cumpărate taman de la  Curtea de Argeş. Gigel rămase un moment perplex, apoi o rupse la fugă în grădină urmat îndeaproape de tat-su pregătit să-l urecheze zdravăn. Cum a scăpat Gigel de bătaie în seara acea rămâne un mister. Sau poate din cauză că bunicul său care văzuse multe, potoli adunarea înfierbântată  spunând „Lăsaţi măi copii, cioburile aduc noroc şi de noroc avem nevoie mai mult decât de farfuriile astea, care oricum erau cam vechi!”

Întotdeauna mi-a plăcut spectacolul lansării unei nave noi la apă. Sticla de şampanie care se spărgea de navă era momentul meu favorit. Din contră, dacă sticla nu se sparge la contactul cu nava, se crede că aceasta nu va putea pluti pe mări şi se va scufunda în scurt timp. Obiceiul acesta vine din antichitate când la lansarea unei nave noi se spărgea un vas cu sânge de animal pentru a îmbuna zeităţile mării să ocrotească nava cea nouă.

Oricum ar fi, cioburile sunt considerate aducătoare de noroc. La noi există obiceiul ca mirii să spargă primele pahare din care au băut la nuntă ca soţ şi soţie. De asemenea, la nunţile evreieşti se oboşnuieşte spargerea paharului învelit într-o batistă. Se pare că aceasta semnifică distrugerea templului din Ierusalim.

E în firea omului să distrugă, să spargă. Pur şi simplu simţim nevoia să spargem diverse obiecte pentru a ne calma de stresul acumulat. În faţă toată lumea afirmă că e bine să construieşti, nu să distrugi. Într-adevăr, munca ne face să ne simţim folositori. Dar nu ne aduce satisfacţiile pe care ni le provoacă spargerea unor geamuri, vase, bibelouri sau borcane cu murături. Avem în noi sămânţa distrugerii şi trebuie neapărat să o satisfacem din când în când. Ce vă place să vedeţi, cum se construieşte o clădire, sau cum se dărâmă? Construirea e lungă şi plictisitoare. În schimb demolarea e scurtă şi plină de senzaţii tari. În unele ţări există cabinete de terapie unde pacientul primeşte vase de lut şi este îndemnat să le spargă ca să se elibereze de tensiunea nervoasă acumulată. Partea bună e ca lutul se poate refolosi, aşa că mediul înconjurător nu este în pericol.

Epilog

În copilărie găseam deseori borcane abandonate din case pregătite pentru demolat. Le adunam cu grijă. Pentru reciclare? În nici un caz, în anii `80 se recicla numai hârtia şi aia doar dacă o aduceai la şcoală. Luam borcanele de murături, le urcam pe stâlpii de curent, stâlpii ăia cu găuri şi apoi exersam trasul la ţintă cu pietre până spărgeam toate borcanele. Apoi mergeam să „reciclăm” alte borcane… 😉