Mamaliga cu brânză

Prolog

Sala izbucni în aplauze de încurajare, şi cele două echipe se pregatiră de concurs. Proba consta în pregătirea unui tort cât mai consistent si mai bun la gust. Din întâmplare sau nu, una dintre echipe era net avantajată, fiind formată din trei gospodine obişnuite cu bucătăria şi care ştiau foarte bine ce au de făcut. Cealaltă echipă era compusă din trei bărbaţi care se uitau buimaci în jur şi era clar că habar nu aveau cum o să se descurce. Plus că cei trei nici nu se cunoşteau între ei. La un moment dat, unul dintre bărbaţi înjură cu năduf  „No, apăi cum mămăliga măsii o s-o scoatem noi la capăt?” Celălalt dădu abătut din cap, dar cel de-al treilea sări în sus strigând „Ştiu, gata, o să le facem o mămăligă ca la mama acasă!” Deşi nu vedeau legătura dintre mămăligă şi tort, ceilalţi doi se declarară dispuşi să-l ajute. Gospodinele deja se pregăteau să scoată blatul din cuptor…

Uneori în viaţă se întâmplă că totul e împotriva noastră. Nimic nu merge, ba chiar mai mult, în asemenea momente trebuie să ne luptăm cu adversari care ştiu foarte bine ce au de făcut. Pur şi simplu am vrea să ne trântim pe jos, să ne încrucişăm braţele şi să tragem o tură de plâns ca atunci când eram copii. Dar nu se poate. Şi atunci ce să facem? Ne punem mâinile în cap şi încercăm să găsim o soluţie de scăpare. Ori refuzăm să mai facem ceva şi lăsăm evenimentele să se desfăşoare de la sine, ori luptăm cum ştim noi mai bine, chiar dacă e clar de la început că vom pierde. Păi tocmai asta nu e clar, că vom pierde. E adevărat că pornim cu un dezavantaj net, dar nu e deloc sigur că ceilalţi nu se vor încurca în propria ştiinţă. Şi atunci alegem să luptăm până în ultima secundă. E posibil să pierdem. Dar tot aşa e posibil să ne demoralizăm adversarii care vor începe să facă greşeli. Dacă vrem cu toată energia noastră să câştigăm, o să câştigăm. Chiar dacă e vorba numai de o mămăligă cu brânză şi lapte dulce.

Epilog

După ce traseră o ceartă zdravănă până aproape să se ia la păruială, gospodinele scoaseră o minunăţie de tort, de-ţi lăsa gura apă. Sub ochii uimiţi ai comisiei şi ai spectatorilor, băieţii veniră la masa juriului cu o mămăligă cu brânză şi şuncă, alături de o ulcică de lapte şi botezară cu tupeu mămăliga ca fiind „Tort cu inserţii de mămăligă şi brânză sărată”. Gospodinele făcură mare tam tam că băieţii îşi bat joc de onorata comisie şi ar trebui descalificaţi. După ce juriul se consultă îndelung şi gustă şi mai îndelung din mămăligă, declară că tortul cu inserţii de mămăligă şi brânză se încadrează în regulile concursului şi hotărâ că cele două echipe se află la egalitate…

Sursa foto

Vacanţa din cufăr

Prolog

Marian şi Dana erau cei mai buni agenţi de asigurări din judeţ. Deşi colegi, ei se aflau mereu în competiţie pentru a demonstra care dintre ei este primul. Ultima zi din luna august marca şi încheierea competiţiei neoficiale dintre ei. De aceeea, Marian rămase perplex când Dana veni la sediul agenţiei şi anunţă că pleacă în vacanţă două săptămâni. Victoria era ca şi a lui. Chiar de a doua zi, Marian porni pe teren hotărât să spulbere rezultatele Danei. Dar ceva ciudat se întâmplă. În ziua respectivă, Marian nu reuşi să încheie nici un contract. Următoarea zi la fel. Deja simţea că fierbe. A treia zi Marian cedă psihic şi în momentul în care prezumtivul client îl refuză politicos, Marian văzu negru în faţa ochilor, sări la bietul om, îl prinse de gât şi începu să-l zgâlţâie urlând „De ce mama dracu nu vrei să-ţi faci asigurare nenorocitule, nu înţelegi că trebuie să o depăşesc pe încrezuta aia care a plecat în vacanţăăă??!!”  Când Dana reveni din vacanţă plină de viaţă şi cu chef de muncă, află cu surprindere că Marian era internat la spitalul de boli mintale…

Niciodată nu am suportat lecţiile de vacanţă. Vacanţa trebuia să fie vacanţă, nu o prelungire a şcolii. Mai ales că lecţiile erau la matematică şi ca să poţi termina cele peste 100 de probleme trebuia să faci în fiecare zi cam 1,2 probleme. Vezi Doamne să nu cumva să uit matematica. Păi eu tocmai asta şi vroiam să fac. Să o bag într-un colţ îndepărat al minţii şi să o uit. Să o uit complet. Ca să simt că sunt în vacanţă. Când începea şcoala pe 15 septembrie vroiam să nu am habar de matematică. Să nu mă intereseze nici cât fac 1+1. Plângând o întrebam pe mama  „ Da ce, tu lucrezi în concediu?!?”. Aici mama se cam bloca. Dar o scotea la capăt cu explicaţii de genul „Şi eu am avut exerciţii în vacanţă când eram ca tine.” Şi până la urmă cu chiu cu vai mă apucam şi eu de exerciţiile alea. După ce am luat Bac-ul  m-am răzbunat cumplit şi am sfâşiat cartea de matematică filă cu filă.

Anii au trecut şi vacanţa s-a transformat în concediu care este cu mult mai scurt. Dar am învăţat că trebuie să profit de el la maximum. În ultimii ani, am observat tendinţa de a evita concediul. Pe motiv că viaţa e grea şi avem nevoie de bani, multă lume nu îşi lua concediu şi continua să muncească până ajungeau un fel de zombi. Pe de o parte erau epuizaţi şi cu nervii în pioneze,iar pe de altă parte randamentul lor scădea dramatic fiind aproape zero. Deci erau în pierdere. Pentru că dacă maşinăriile pe care le folosim au nevoie de repaus pentru a nu se supraîncălzi, noi de multe ori avem obiceiul să ignorăm semnalele disperate pe care ni le transmite creierul „Alooo, sunt obosit, du-te în concediu, relax omule, lasă-l naibii de lucru şi hai să mergem în vacanţă!!”

De multe ori am auzit expresia concediul trebuie să fie concediu. Adică nu mă apuc să zugrăvesc apartamentul în concediu fiindcă o să mă întorc la lucru mai epuizat decât am plecat. Asta cam aşa e. Concediul trebuie să fie o relaxare cât mai departe de casă, să cunoaştem locuri noi. Nu trebuie să ne cazăm la hoteluri de 5 stele cu ultra all inclusive. Putem să mergem cu trenul şi să stăm la cort. Sau la una din miile de pensiuni răspândite prin toată ţara. Dacă găsim vreun loc unde nu avem semnal la telefonul mobil ar fi super. Că altfel se poate găsi vreun coleg nătăfleţ care să ne bâzâie cu probleme de serviciu şi să ne strice ziua.

Aşa că dragii mei, scoateţi vacanţa din cufărul în care a zăcut tot anul, luaţi-vă rucascul în spate şi porniţi la drum. Unde? Unde vedeţi cu ochii. Sunt sigur că o să aveţi parte de o vacanţă minunată. Eu oricum aşa am de gând să fac.

Epilog

Nea Gheorghe din Poieni şi-a vândut toată brânza de la oi şi a hotărât să-şi ducă nevasta într-o excursie la mare. Tipa de la agenţie l-a mirosit că moşul are bani şi i-a trântit cea mai scumpă excursie de 12 nopţi în Tunisia la un hotel de 5 stele cu super all inclusive. Nea Gheorghe nu înţelegea ce caută el acolo unde era groaznic de cald şi mâncarea era ciudată rău. După 3 zile în care făcuse foamea, mâncând numai puţină ceapă şi o bucată de lipie, nea Gheorghe a făcut scandal. Murea de foame. Din fericire, unul dintre angajaţii restaurantului era român şi l-a luat cu binişorul pe nea Gheorghe, aflându-i păsul. După o scurtă conversaţie cu şeful restaurantului, nea Gheorghe a fost cooptat în bucătărie şi a pregătit o mămăligă cu brânză ca la el în bătătură. Culmea a fost că peste jumătate din clienţii restaurantului apreciară mămăliga cu brânză aşa că nea Gheorghe deveni peste noapte o vedetă a hotelului. În fiecare zi, mămăliga era nelipsită din meniu. Datorită dezmăţului culinar provocat, managerul hotelului îl informă pe nea Gheorghe că el  şi soţia sa au fost declaraţi oaspeţi de onoare ai hotelului…