Fat Frumos si Ileana Cosanzeana

Prolog

Cu o lovitură măiastră de paloş, Făt Frumos i-a tăiat capul Zmeului, a eliberat-o pe Ileana Cosânzeana şi a dus-o la palatul lui unde au făcut o nuntă mare, apoi au trăit fericiţi… o vreme. Până când Ileana şi-a dat seama că ea şi Făt Frumos nu prea au multe în comun. Pe vremea când locuia cu Zmeul, Ileana credea că Făt Frumos e un cavaler alături de care e plăcut să trăieşti. Dezamăgire maximă. De fapt, prinţesa începuse să-i ducă dorul bietului Zmeu care era un zmeu cult şi cu simţul umorului dezvoltat. Aşa că într-o bună zi îşi luă lumea în cap şi îi spuse verde în faţă unui Făt Frumos rămas perplex că ea nu mai poate să stea cu el şi pleacă unde vede cu ochii în lumea largă. Făt Frumos făcu imediat o depresie şi o săptămână nu mai ieşi din camera lui.

Despărţirea este un cuvânt urât. Mai devreme sau mai târziu, toţi trecem prin asta. Unii mai greu, alţii mai uşor. În urmă cu o sută de ani, România fiind o ţară unde predominau satele tradiţionale, despărţirea, sau divorţul era ceva de neconceput. Tinerii erau promişi unul altuia de când erau copii, iar familiile aveau grijă ca cei doi să se căsătorească şi să trăiască împreună până la adânci bătrâneţi. Fericiţi sau nu, asta e deja o altă poveste. Părăsirea satelor şi venirea la oraş a schimbat datele problemei. Presiunile sociale sunt mult mai slabe la oraş, iar în ultima vreme, divorţurile au ajuns ceva relativ obişnuit. Ca să nu mai vorbim de relaţiile de prietenie, care au devenit o simplă schimbare a statusului pe Facebook. De la „Într-o relaţie” la „Singur”. Imediat prietenii îţi dau mesaje de încurajare, îţi spun ce drăguţ eşti şi că bine ai făcut. Pare uşor de trecut peste. Dar nu e.

Cel mai greu lucru mi s-a părut întotdeauna conştientizarea cuvântului „Gata”. Adică s-a terminat. Mereu am vrut să cred că poate mai există o şansă, că poate fi totul ca la început. Şi asta e cea mai mare greşeală. E exact ca şi ciorba reîncălzită. O cunoşti, o ştii, dar nu mai e aceeaşi. Şi mai devreme au mai târziu, dar de obicei mai devreme se ajunge iar acolo. La ruptură.

Bărbaţii şi femeile reacţionează diferit. Bărbaţii se pun pe băut, îşi sună prietenii să iasă în oraş şi săptămâni în şir speră că îşi vor recuceri fosta iubită. Femeile îşi fac o schimbare de look. Se vopsesc, se tund, îşi pun meşă sau orice altceva astfel încât atunci când se uită în oglindă să vadă pe altcineva. Asta le dă încredere că pot merge mai departe. Că pot fi din nou atrăgătoare pentru un alt bărbat.

Barbatii trec mult mai greu peste despărţire. Îşi dau seama că femeia de lângă ei îi făcea puternici cum se credeau. Încep să o caute în celelalte femei cu care se întâlnesc şi sunt dezamăgiţi. Nu vor să lase trecutul în urmă şi se agaţă de orice fărâmă de speranţă că ea va reveni în viaţa lor. Dar asta nu se va întâmpla. Trebuie să se ridice, să se scuture de praf şi să meargă mai departe. Altfel vor decădea tot mai mult. Şi va fi din ce în ce mai greu să aibă o viaţă normală. Pentru că în viaţa reală, Făt Frumos şi Ileana Cosânzeanapoate că trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Dar nu neapărat unul cu celălalt.

Epilog

După ce ieşi din depresie, Făt Frumos încălecă pe armăsarul său favorit şi porni în lume ca să găsească şi alte prinţese care aşteaptau să fie salvate. Ileana Cosânzeana căută până găsi un zmeu fioros, îl îmbătă zdravăn şi apoi îl acuză că a vrut s-o abuzeze şi dacă nu o ia de nevastă cheamă Protecţia Cosânzenelor, aşa că bietul Zmeu îşi ceru iertare şi o duse la castelul său, unde au trăit fericiţi cine ştie cât timp. Quod erat demonstrandum.

Foametea la români

Prolog

O parte din elevi alergau la ora de sport. Cei mai „şmecheri” rămaşi în sala de clasă, cotrobăiau prin genţile celorlalţi. Căutau mâncarea pusă de părinţii colegilor în ghiozdane, pentru pauza de masă. După ce o găsiră, mâncară tacticos, împărţind sandwichurile  mai bune. Când se termină ora de sport, scandalul izbucni în clasă. Cei rămaşi fără mâncare făceau scandal. Şmecherii nu recunoşteau nimic. La un moment dat, doi dintre ei începură să se înverzească la faţă şi se prăbuşiră de pe scaune ţinându-se cu mâinile de burtă. Unul dintre elevi izbucni în râs spasmodic. Cei doi mâncaseră din sandwichul lui, în care strecurase şi un laxativ puternic. Aşa, ca să-i înveţe minte pe hoţii de mâncare. Din ziua aceea nimeni nu mai riscă să fure sandwichuri.

Dacă aveţi ocazia să călătoriţi peste hotare şi o să intraţi în restaurante, imediat veţi recunoaşte mesele unde se află români. După cum v-aţi dat seama, mesele respective sunt pline de farfurii la o medie de 3 farfurii umplute vârf pe cap de mesean. Prin definiţie, românii sunt îngroziţi de perspectiva de a rămâne nemâncaţi, ceea ce îi determină să îşi facă provizii consistente pe oriunde se duc. Personal, recunosc că fac parte din această mare familie. Chiar dacă nu am trăit vremuri de foamete, poveştile părinţilor şi ale bunicilor despre vremurile grele trăite de ei îmi făcea să mi se zburlească părul pe spinare de spaimă. Din discuţiile purtate cu prietenii, am ajuns la concluzia că e vorba de moştenire genetică. Sutele de ani în care românii au răbdat de foame sub stăpânirile diverşilor mari conducători le-au inoculat spaima de lipsa mâncării. Nu întâmplător unul din sporturile naţionale este umplerea până la refuz a coşurilor în supermarket cu mâncare, cu rezultatul că o mare parte din respectiva mâncare va fi aruncată datorită alterării.

Pe de altă parte, românii sunt oameni ospitalieri. Îşi invită prietenii şi cunoscuţii să mănânce împreună şi trebuie neapărat ca oaspeţii să remarce varietatea mâncărurilor etalate pe masă. Doi sau mai mulţi oameni care mănâncă la aceeaşi masă semnează tacit un tratat de pace, respect şi prietenie. Am cunoscut situaţii în care diverşi meşteri veniţi acasă la om să-i repare caloriferele de exemplu, au redus mult preţul cerut pentru munca prestată, fiindcă au fost invitaţi la masă şi omeniţi de clienţii lor. Poate de aceea există expresia „Te-am primit la masa mea…” care simbolizează faptul că persoana respectivă este tratată ca un membru al familiei.

Cineva spunea că iubirea unui bărbat pentru soţia sa trece prin stomac. Nu ştiu dacă e neapărat adevărat, dar e valabil de exemplu pentru iubirea comisiilor de control pentru cei controlaţi. Dacă cei din urmă rezervă o masă mare la un restaurant select şi discret, unde comisia de control se poate desfăta în voie cu mâncare şi nu numai, atunci controlul este pe jumătate terminat. Bineînţeles dacă în comisie sunt reprezentanţi ai sexului tare, masa e bine să se finalizeze în compania unor domnişoare drăguţe şi discrete, că de, comisia are în componenţă oameni iubitori de frumos.

Una peste alta, dacă v-am deschis apetitul vă doresc poftă mare şi nu uitaţi că după o masă copioasă e recomandat să faceţi mişcare, de preferat sunt următoarele activităţi fizice- duhănitul unei ţigări (papiroase), degustatul unei berule (halbere), iar apoi butonatul telecomenzii televizorului pe unul din programele de sport, unde aveţi ocazia să consumaţi calorii înjurând jucătorii, arbitrii şi eventual preşedinţii de cluburi .

Epilog

Nea Văsălie deschise greoi uşa apartamentului şi se frecă la ochi, crezând că visează. De uşa vecinei sale, o studentă din Congo atârna un os mare de vaca, plin de carne, legat cu o sârmă de cleanţă. Nea Văsălie începu să se gândească febril cum să ia osul şi să-l pună pe grătar. Când se apropia tiptil de uşa vecinei, studenta deschise uşa, văzu osul şi începu să ţipe cât o ţinea gura „Aaaaaaaa, noooo, vooodoooo, vooodoooo..savee meeee, save meee!!! Nea Văsălie nu pricepu ce era aia vudu, dar luă repede un cuţit din bucătărie, tăie sfoara şi înhăţă ciolanul cu pricina. Studenta se închise în apartamentul său, iar nea Văsălie speriat să nu se răzgânească vecina, puse repede colanul la fiert, tăie o ceapă, nişte zarzavaturi şi prepară cea mai bună ciorbă de văcuţă din ultimul an…