Accesarea fondurilor europene

Prolog

Mărin avea o mătuşă care era ceva şefă pe la nişte birouri din primarie. Într-o bună zi, mătuşa cu pricina îl chemă la ea în birou şi îi puse în faţă nişte formulare pe care Mărin care oricum nu prea ştia să citească, le semnă. Peste câteva zile, Mărin află că va fi proprietarul unei ferme de melci înfiinţată cu fonduri europene. În clipa în care melcii cu pricina sosiră în numar de vreo sută, Mărin se puse pe treabă cum ştia el mai bine ca sa le creeze condiţii propice. În timpul ăsta, mătuşă-sa era ocupată cu ridicarea unei case cu etaj din banii destinaţi fermei de melci, undeva la ţară. Cu o săptămână înainte să vină europenii ca să vadă ferma cu ochii lor, lui Mărin îi dispăruseră şi ultimii doi melci. Aşa că se scărpină în cap şi aşteptă vizita specialiştilor europeni curios cum o să scoată cămaşa. În timpul ăsta, mătuşă-sa ajunsese cu construcţia la jumătate şi avea nevoie de tranşa a doua de bani care urma să fie deblocată  abea după ce specialiştii investigau melcii cu pricina, acum decedaţi. Situaţia lor era cum nu se poate mai incertă şi mătuşa consulta deja un avocat ca să vadă cum poate da vina pe Mărin pentru matrapazlâcurile ei financiare.

La televizor, un domn bine ne explică pe înţelesul nostru că el trebuia să plece în Kazahstan, Uzbekistan sau Botswana ca să-şi găsească de lucru după terminarea facultăţii în 8 până la 10 ani de studii. Apoi suntem lămuriţi că nu mai pleacă fiindcă în comuna Atârnaţii din Deal unde locuieşte s-a inaugurat un institut de cercetare construit din fonduri europene structurale şi de coeziune (ce naiba o mai fi şi aia). Aşa că fericitul nostru rămâne să lucreze la el în comună unde e mai fericit ca în Kazahstan et comp. Aşadar e la mintea cocoşului că orice ţăran cu 4 clase la fără frecvenţă poate să acceseze fondurile europene cu pricina ca să-şi dechidă o afacere înfloritoare. Personal nu am încercat să accesez fondurile alea minunate, dar am vorbit cu nişte cetăţeni cinstiţi care au dorit să se bucure de fondurile susmenţionate şi ce credeţi? Au fost lămuriţi încă de la început de consilierii care împart fondurile că ar fi bine să-i ia ca asociaţi în afacere pe nişte nepoţi sau verişori de-ai consilierilor respectivi, fiindcă altfel exista posibilitatea tristă ca să nu li se aprobe fondurile mult visate. Mai pe româneşte, cei care sunt puşi să gestioneze fondurile respective vor să beneficieze de ele, dar cum nu pot în mod direct, o fac prin interpuşi. Şi cum majoritatea oamenilor refuză să intre în combinaţii cu consilierii, nimeni nu primeşte fonduri şi aşa ajungem la o rată de absorbţie de 0,5% şi toată lumea se miră că românii nu au spirit întreprinzător.

La un moment dat, un cunoscut a vrut să acceseze nişte fonduri europene ca să investească într-o livadă de pomi fructiferi. Încă de la prima uşă la care a bătut i s-a cerut şpagă. Sume modice de circa 100-200 de euro. Făcând un calcul simplu, dacă la fiecare aprobare de care avea nevoie dădea şpagă, nu mai trebuia să ceară fondurile respective fiindcă suma totală a şpăgii depăşea valoarea finanţării. La un moment dat un alt cunoscut m-a anunţat triumfător că informaţiile mele sunt false şi răuvoitoare şi nu se dă şpagă pentru fondurile europene. M-am declarat gata să-mi recunosc neştiinţa dacă respectivul primeşte fondurile pe care le solicită. După circa 3 luni, m-am întîlnit cu respectivul şi l-am întrebat cum merge treaba. După înjurăturile adresat fondurilor europene şi distribuitorilor acestora, am dedus că mai are de aşteptat până primeşte finanţarea.Totuşi, există şi minuni. Dar nu din alea la care sperăm noi. Într-o comună am vorbit cu fiul primarului care mi-a spus că tatăl său are fonduri europene de împărţit, dar nu are cui le da fiindcă nimeni nu vrea să investească în comuna respectivă. Bietul băiat era disperat că banii europeni vor trebui daţi înapoi şi nu se va alege şi el măcare cu un BMW. European, desigur.

Epilog

Sub ochii lui Mărin care plângea de mama focului familiile lui de melci, aceştia începuseră brusc să se înmulţească. În doar câteva zile, melcii depăşiseră câteva mii ca număr. Comisia de verificare a fermei a fost extrem de mulţumită şi deblocă restul de bani pentru continuarea activtăţii . De data asta, Mărin luă el toţi banii şi îi investi în fermă, lăsând-o pe mătuşă cu buzele umflate. Ca să nu rămână dator, îi aduse în casa construită pe jumătate o familie drăgălaşă de şobolani care se înmulţi văzând cu ochii. Între timp numărul melcilor sporea, aşa că Mărin se gândea că poate ar trebui să acceseze nişte fonduri europene şi pentru producerea de substanţe de stârpit melcii, care ameninţau să dea peste cap ecosistemul comunei.

Scandalagiul de serviciu

Prolog

Clienta înainta către ghişeul de reclamaţii ca şi cum ar fi vrut să strângă de gât pe cineva. Funcţionarul din spatele ghişeului se crispă, anticipând un nou scandal monstru. Al treilea pe ziua de azi. Femeia ajunse în faţa ghişeului şi trase adânc aer în piept. „Acum începe să urle”, se gândi funcţionarul, pregătindu-se să primească un val de înjurături. Vocea reclamantei era însă calmă, chiar plăcută la auz. „Nu vă supăraţi, cred că s-a comis o eroare, am fost anunţată că nu am plătit rata, dar v-am adus chitanţa ca să dovedesc plata. Puteţi vă rog să remediaţi greşeala?” Femeia îi zâmbi uşor încurcată. Funcţionarul rămase năuc. Se aşteptase la o poşetă în cap sau ceva asemănător. Rapid luă chitanţa din mâna femeii şi verifică ceva în calculator. „Aveţi dreptate, doamnă, ne cerem scuze pentru eroare. Plata dumneavoastră nu se înregistrase din caza unei erori în sistem.” Clienta îi zâmbi funcţionarului şi plecă.

De câte ori apare vreo problemă, una din marile bucurii ale românilor este să o rezolve prin scandal. Dacă trebuie remediată vreo problemă în care cetăţeanul nostru se consideră insultat sau jecmănit de către sistem, atunci cea mai sigură metodă este scandalul. De multe ori am auzit expresia „Lasă că mă duc acolo şi le fac un scandal de o să mă ţină minte!” Astfel românul nostru pleacă de acolo răcorit şi simte că s-a răzbunat pe sistemul care veşnic îi bagă mâna în buzunar. Din nefericire, pe sistem nu-l impresionează răcnetele şi urletele, cel care încasează jignirile şi înjurăturile fiind tot un om, adică un angajat al sistemului. E adevărat şi că mulţi dintre ei sunt scârbiţi de munca pe care o fac şi pur şi simplu ne iau durerile de cap atunci când avem de-a face cu ei.

Problema e că „scandalul”, adică urletele, însoţite de inerentele înjurături şi ameninţări nu prea rezolvă nimic. Chiar dacă pe moment suntem mai răcoriţi, vom avea surpriza ca pentru scandal să ne pomenim cu o amendă care să ne dea peste cap bugetul pe luna respectivă. Niciodată un om la care urlăm nu va reacţiona frumos, el va fi obligat la rândul său să ne răspundă răstit. E ca şi cum aţi striga la dumneavoastră în timp ce vă priviţi în oglindă. Cu cât strigaţi mai tare, cu atât cel din oglindă vă va răspunde la fel. Dar dacă veţi vorbi calm şi îi veţi da de înţeles persoanei din faţa dumneavoastră că nu este vina sa pentru greşeală? (aşa şi este în realitate). O să aveţi surpriza plăcută să vi se răspundă la fel de politicos şi omul care zilnic este suduit şi făcut troacă de porci de diverşi contribuabili să se simtă obligat să vă ajute numai fiindcă i-aţi vorbit pe un ton politicos.

Pentru ca să faci scandal nu-ţi trebuie multă minte, nu demonstrezi nimic prin asta. Dimpotrivă, vei câştiga respectul tuturor şi o rezolvare mai rapidă a problemelor dacă vei vorbi politicos, chiar dacă ai tot dreptul să fi frustrat şi agitat.

Epilog

Nea Gheorghe era turbat rău. Stătea în birt şi înjura de mama focului banca la care avea credit. Cum îndrăznise banca să-i mărească rata lui, un om care plătea întotdeauna la timp? Degeaba încercase un nepot să-l lămurească ceva cu „rata de schimb a valutei” şi „dobânda euribor” că mai tare îl agitase. Brusc se ridică de pe scaun şi decise să meargă la sediul băncii, deşi ora era înaintată. „Le fac un scandal de o să mă pomenească!” îşi spuse nea Gheorghe în sinea lui, dând aprobator din cap. Când ajunse la sediul băncii, stelele apăruseră deja pe cer şi banca era închisă demult. Nea Gheorghe bătu de câteva ori în uşă şi văzând că nu răspunde nimeni, se hotărî să dea băncii o lecţie. Aşa că se descheie la prohab şi începu să urineze pe uşa de sticlă a clădirii. Din nefericire jetul întâlni un cablu de curent care avea o porţiune neizolată, aşa că bietul bătrân fu aruncat pe spate de şocul electric. Se produse un scurtcircuit care stinse luminile din zonă. Nea Gheorghe după ce zăcuse puţin în iarbă, se îndrepta clătinându-se spre casă. În sfârşit se simţea răzbunat. Din interiorul băncii alarma suna să trezească şi morţii…