La Mănăstirea Prislop

Prolog

Tăcere. Linişte. Pace. O linişte  tulburată doar de plânsetele copiilor sau de ciripitul păsărilor. Lumea vorbea în şoaptă, ca şi cum nu ar fi vrut să deranjeze cu vocea lor liniştea mănăstirii. Sau poate că aşa şi era.

Auzisem mai demult de Mănăstirea Prislop. Citisem despre părintele Arsenie Boca „Sfântul Ardealului” care este înmormântat în grădina mănăstirii. Anul ăsta am vrut cu tot dinadinsul şă ajung la mănăstire, în conseccinţă m-am înarmat cu toate informaţiile necesare, mai puţin GPS-ul. Aşa că după ce am ajuns în Hunedoara am greşit drumul de vreo 2 ori. La un moment dat am reuşit să ieşim din Hunedoara, dar după câţiva kilometri am dat de un nenea care vindea flori într-o intersecţie. La intersecţie puteţi ajunge venind de la Hunedoara sau de la Haţeg. De acolo începe drumul propriu zis către Prislop. Ne-am oprit şi cu ocazia asta am aflat că mai erau vreo 23 de kilometri până la mănăstire. Am luat două ghivece de flori şi am plecat. Apoi a urmat un drum foarte frumos prin văi şi dealuri fără nici măcar un indicator. La un moment dat se făcea un drum în stânga dar maşina din faţa noastră a mers drept înainte aşa că am sperat din suflet că merge la mănăstire şi am urmat-o. S-a dovedit că nu ne-am înşelat. Înainte de a ajunge la mănăstire am traversat două sate, Silvaşu de Sus şi respectiv Silvaşu de Jos. Când ne-am apropiat, am observat că erau amenajate  în faţa mănăstirii zeci de locuri de parcare neocupate. Deşi era chiar sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena, mănăstirea nu era asaltată de pelerini, aşa cum ne temeam. Chiar la intrare am aflat că femeile trebuie să poarte fustă, drept pentru care pe o băncuţă era un morman de fuste simple pe care le poartă femeile pe la sate şi care le salvau pe doamnele şi domnişoarele venite în pantaloni sau în fuste prea scurte. De asemenea e bine să purtaţi ceva pe umeri dacă e cald şi sunteţi în maieu. Odată intraţi în curtea mănăstirii, atmosfera se schimbă, devine duhovnicească, glumele nu-şi mai au locul, iar oamenii încep să vorbeasă în şoaptă. Grijile lumeşti rămân în faţa porţii de la intrare. Mormântul Sfântului Arsenie Boca este la aproape un kilometru de la poarta mănăstirii, alături de mormintele altor călugări şi maici din mănăstire. Ca să ajungeţi la mormântul Sfântului trebuie să urcaţi un mic dâmb dar care este prevăzut cu trepte. Este imposibil de confundat, fiind înconjurat de flori, atât de multe încât o măicuţă este desemnată special să aranjeze florile în jurul mormântului. Pe mormânt sunt plantaţi crini. Mulţi crini albi. Oamenii stau la coadă liniştiţi pentru a se ruga la mormânt, dar aici nimeni nu se grăbeşte şi fiecare stă singur cu gândurile sale. Tăcerea din curtea mănăstirii şi aerul încărcat de pioşenie m-a cuprins atât de tare încât pur şi simplu nu simţeam nevoia să vorbesc. Mormântul Sfântului este întradevăr un loc sfânt. Timpul pare că se opreşte în loc, Nu mai simţi foame, sete sau oboseală. Doar linişte şi pace. Puţin mai sus de mormânt se află peştera unui alt sfânt, şi anume Sfântul Ioan de la Prislop. E o peşteră tăiată în stâncă şi la care se ajunge puţin mai greu, fiindcă treptele sunt destul de abrupte, dar osteneala merită din plin. De jur împrejurul peşterii e o pădure de munte. Nu ştiu câte ore am stat la mănăstire, dar când am plecat parcă mi se luase o piatră de pe suflet. În orice caz, nu mai eram acelaşi om.

Epilog

Oricât aş povesti, nu pot descrie atmosfera de la mănăstire, pentru că liniştea interioară nu o pot arăta în cuvinte. Dacă vreţi, mergeţi şi vedeţi  cu ochii voştri cum e acolo. O să vă placă. Apoi intraţi pe blog şi povestiţi-ne cum a fost.  Pentru orice nelămuriri, scrieţi-mi şi o să vă ajut cu tot ce ştiu.

Sursa foto

Mamaliga cu brânză

Prolog

Sala izbucni în aplauze de încurajare, şi cele două echipe se pregatiră de concurs. Proba consta în pregătirea unui tort cât mai consistent si mai bun la gust. Din întâmplare sau nu, una dintre echipe era net avantajată, fiind formată din trei gospodine obişnuite cu bucătăria şi care ştiau foarte bine ce au de făcut. Cealaltă echipă era compusă din trei bărbaţi care se uitau buimaci în jur şi era clar că habar nu aveau cum o să se descurce. Plus că cei trei nici nu se cunoşteau între ei. La un moment dat, unul dintre bărbaţi înjură cu năduf  „No, apăi cum mămăliga măsii o s-o scoatem noi la capăt?” Celălalt dădu abătut din cap, dar cel de-al treilea sări în sus strigând „Ştiu, gata, o să le facem o mămăligă ca la mama acasă!” Deşi nu vedeau legătura dintre mămăligă şi tort, ceilalţi doi se declarară dispuşi să-l ajute. Gospodinele deja se pregăteau să scoată blatul din cuptor…

Uneori în viaţă se întâmplă că totul e împotriva noastră. Nimic nu merge, ba chiar mai mult, în asemenea momente trebuie să ne luptăm cu adversari care ştiu foarte bine ce au de făcut. Pur şi simplu am vrea să ne trântim pe jos, să ne încrucişăm braţele şi să tragem o tură de plâns ca atunci când eram copii. Dar nu se poate. Şi atunci ce să facem? Ne punem mâinile în cap şi încercăm să găsim o soluţie de scăpare. Ori refuzăm să mai facem ceva şi lăsăm evenimentele să se desfăşoare de la sine, ori luptăm cum ştim noi mai bine, chiar dacă e clar de la început că vom pierde. Păi tocmai asta nu e clar, că vom pierde. E adevărat că pornim cu un dezavantaj net, dar nu e deloc sigur că ceilalţi nu se vor încurca în propria ştiinţă. Şi atunci alegem să luptăm până în ultima secundă. E posibil să pierdem. Dar tot aşa e posibil să ne demoralizăm adversarii care vor începe să facă greşeli. Dacă vrem cu toată energia noastră să câştigăm, o să câştigăm. Chiar dacă e vorba numai de o mămăligă cu brânză şi lapte dulce.

Epilog

După ce traseră o ceartă zdravănă până aproape să se ia la păruială, gospodinele scoaseră o minunăţie de tort, de-ţi lăsa gura apă. Sub ochii uimiţi ai comisiei şi ai spectatorilor, băieţii veniră la masa juriului cu o mămăligă cu brânză şi şuncă, alături de o ulcică de lapte şi botezară cu tupeu mămăliga ca fiind „Tort cu inserţii de mămăligă şi brânză sărată”. Gospodinele făcură mare tam tam că băieţii îşi bat joc de onorata comisie şi ar trebui descalificaţi. După ce juriul se consultă îndelung şi gustă şi mai îndelung din mămăligă, declară că tortul cu inserţii de mămăligă şi brânză se încadrează în regulile concursului şi hotărâ că cele două echipe se află la egalitate…

Sursa foto