Sunt cetăţean european ?

Prolog

Gigel intră hotarât în sufragerie şi se uită cu un aer războinic la maică-sa. „Mama, să ştii că m-am hotărât să nu-mi fac tema la matematică, fiindcă sunt cetăţean european şi am drepturi! Vreau să ma uit la desene animate la televizor, dacă nu, anunţ protecţia copilaşilor!” şi băieţelul de 6 anişori încrucişă braţele privind încruntat. Mama lui rămase mască un moment, apoi se deplasă spre bucătărie unde găsi lingura de lemn cu care avea de gând să-i demonstreze lui Gigel cum  vine treaba cu drepturile europene. Înainte să-şi pună în aplicare prima intenţie însă, îi veni o idee. Reveni în sufragerie fără lingură de lemn şi îi zâmbi băieţelului ei…

De câte ori văd reclama cu tipul înalt şi creţ care se răţoieşte la stimabilul furnizor de produse „Suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi!” mă apucă toţi dracii şi îmi vine să-i dau cu telecomanda în cap. Nu ştiu cine este actorul care interpretează rolul respectiv, dar probabil nu o să scape în veci de eticheta „ăla cu cetăţeanul european care are drepturi”. Probabil cei care au gândit spotul respectiv au avut idei bune, dar aşa cum e, în cel mai bun caz stârneşte râsul când îl vezi pe stimabilul infatuat cum se revoltă. Ca o bomboană peste prăjitură, mai apare şi mândreţea lui de iubită cu o moacă bovină, care se uită la el de parcă se aşteaptă să-i iasă un pitic din gură.  În altă ordine de idei, în ultimele câteva sute de ani, românii s-au obişnuit să ia ţepe la tot pasul, aşa că acum au pielea tăbăcită şi încearcă să le contracareze prin tot felul de giumbuşclucuri care nu au nici o legătură cu protecţia consumatorului. Apropo, Protecţia Consumatorului este o altă ţeapă, fiindcă domnii şi doamnele de acolo te ajută cu ceva sfaturi, apoi te mângâie frumos pe căpşor şi te roagă să închizi uşa pe dinafară.

În mod normal şi european, când cumperi un obiect care nu merge, vezi reclama cu laptopul, dacă te duci înapoi la magazin, cei de acolo te vor duce cu zăhărelul. Apoi îţi vor spune că e vina ta, aşa că te alegi numai cu timpul pierdut şi cu dojana angajaţilor că îi faci să-şi piardă timpul degeaba. Şi atunci suni un prieten, deschizi trusa de scule şi vreo 2 beri şi vă puneţi pe treabă să reparaţi măgăoaia cum aţi văzut pe Discovery. În cele mai multe din cazuri, asta funcţionează, plus că aparatul cu pricina e posibil să fie asamblat undeva prin Taiwan cu piese fabricate la Ciorogârla sub siglă Made în Deutschland. Deci perfect înlocuibile cu o liţă şi două rezistenţe.

Mai greu e cu vacanţele în care iei ţeapă, fiindcă degeaba primeşti o parte din bani înapoi, dacă relaxarea ta s-a dus naibii, soţia e nervoasă pe tine că ai găsit tocmai agenţia asta de doi bani, iar la lucru şeful abea aşteaptă să-ţi frece ridichea pentru concediul luat în plin sezon de producţie maximă. Şi atunci, te descurci cum poţi, completându-ţi mobila de acasă cu prosoape, lenjerie de pat şi alte bunuri organizate din hotelul, motelul sau magherniţa în care ai fost cazat. Teoretic te poţi întoarce la agenţie şi să le faci reclamaţie, dar rezultatul îţi va fi comunicat în termen de 30 de zile, timp în care firma îşi va trage obloanele şi va reapărea două uşi mai încolo sub o altă denumire, culmea cu acelaşi patron şi aceeaşi angajaţi. Că de, suntem cetăţeni eurpoeni şi nu ducem lipsă de idei.

Epilog

Gigel, dragule, îi spuse mama cu un zâmbet languros, e adevărat că ai drepturi. Gigel, care nu se aştepta la asta, căscă ochii mari. „De aceea, eu o să mă duc să fac tema ta la matematcă, iar tu o să speli toate vasele din chiuvetă. Şi eu o să merg sâmbătă în excursie cu colegii tăi, iar tu o să te trezeşti la ora 6 dimineaţa şi o să mergi la lucru în locul meu, apoi o să-i faci de mâncare lui tati.” Şi femeia se pregăti să meargă la biroul băiatului că să-i facă temele. Gigel se duse nesigur în bucătărie, văzu o oală aproape cât el de mare şi îngrozit că trebuie să o spele, fugi la birou şi se uită inocent în ochii mamei sale „… ăăă, mama, cred că ştiu cum să fac tema şi să ştii că nici mie nu-mi plac drepturile alea…ăă… europene…”

 

Foametea la români

Prolog

O parte din elevi alergau la ora de sport. Cei mai „şmecheri” rămaşi în sala de clasă, cotrobăiau prin genţile celorlalţi. Căutau mâncarea pusă de părinţii colegilor în ghiozdane, pentru pauza de masă. După ce o găsiră, mâncară tacticos, împărţind sandwichurile  mai bune. Când se termină ora de sport, scandalul izbucni în clasă. Cei rămaşi fără mâncare făceau scandal. Şmecherii nu recunoşteau nimic. La un moment dat, doi dintre ei începură să se înverzească la faţă şi se prăbuşiră de pe scaune ţinându-se cu mâinile de burtă. Unul dintre elevi izbucni în râs spasmodic. Cei doi mâncaseră din sandwichul lui, în care strecurase şi un laxativ puternic. Aşa, ca să-i înveţe minte pe hoţii de mâncare. Din ziua aceea nimeni nu mai riscă să fure sandwichuri.

Dacă aveţi ocazia să călătoriţi peste hotare şi o să intraţi în restaurante, imediat veţi recunoaşte mesele unde se află români. După cum v-aţi dat seama, mesele respective sunt pline de farfurii la o medie de 3 farfurii umplute vârf pe cap de mesean. Prin definiţie, românii sunt îngroziţi de perspectiva de a rămâne nemâncaţi, ceea ce îi determină să îşi facă provizii consistente pe oriunde se duc. Personal, recunosc că fac parte din această mare familie. Chiar dacă nu am trăit vremuri de foamete, poveştile părinţilor şi ale bunicilor despre vremurile grele trăite de ei îmi făcea să mi se zburlească părul pe spinare de spaimă. Din discuţiile purtate cu prietenii, am ajuns la concluzia că e vorba de moştenire genetică. Sutele de ani în care românii au răbdat de foame sub stăpânirile diverşilor mari conducători le-au inoculat spaima de lipsa mâncării. Nu întâmplător unul din sporturile naţionale este umplerea până la refuz a coşurilor în supermarket cu mâncare, cu rezultatul că o mare parte din respectiva mâncare va fi aruncată datorită alterării.

Pe de altă parte, românii sunt oameni ospitalieri. Îşi invită prietenii şi cunoscuţii să mănânce împreună şi trebuie neapărat ca oaspeţii să remarce varietatea mâncărurilor etalate pe masă. Doi sau mai mulţi oameni care mănâncă la aceeaşi masă semnează tacit un tratat de pace, respect şi prietenie. Am cunoscut situaţii în care diverşi meşteri veniţi acasă la om să-i repare caloriferele de exemplu, au redus mult preţul cerut pentru munca prestată, fiindcă au fost invitaţi la masă şi omeniţi de clienţii lor. Poate de aceea există expresia „Te-am primit la masa mea…” care simbolizează faptul că persoana respectivă este tratată ca un membru al familiei.

Cineva spunea că iubirea unui bărbat pentru soţia sa trece prin stomac. Nu ştiu dacă e neapărat adevărat, dar e valabil de exemplu pentru iubirea comisiilor de control pentru cei controlaţi. Dacă cei din urmă rezervă o masă mare la un restaurant select şi discret, unde comisia de control se poate desfăta în voie cu mâncare şi nu numai, atunci controlul este pe jumătate terminat. Bineînţeles dacă în comisie sunt reprezentanţi ai sexului tare, masa e bine să se finalizeze în compania unor domnişoare drăguţe şi discrete, că de, comisia are în componenţă oameni iubitori de frumos.

Una peste alta, dacă v-am deschis apetitul vă doresc poftă mare şi nu uitaţi că după o masă copioasă e recomandat să faceţi mişcare, de preferat sunt următoarele activităţi fizice- duhănitul unei ţigări (papiroase), degustatul unei berule (halbere), iar apoi butonatul telecomenzii televizorului pe unul din programele de sport, unde aveţi ocazia să consumaţi calorii înjurând jucătorii, arbitrii şi eventual preşedinţii de cluburi .

Epilog

Nea Văsălie deschise greoi uşa apartamentului şi se frecă la ochi, crezând că visează. De uşa vecinei sale, o studentă din Congo atârna un os mare de vaca, plin de carne, legat cu o sârmă de cleanţă. Nea Văsălie începu să se gândească febril cum să ia osul şi să-l pună pe grătar. Când se apropia tiptil de uşa vecinei, studenta deschise uşa, văzu osul şi începu să ţipe cât o ţinea gura „Aaaaaaaa, noooo, vooodoooo, vooodoooo..savee meeee, save meee!!! Nea Văsălie nu pricepu ce era aia vudu, dar luă repede un cuţit din bucătărie, tăie sfoara şi înhăţă ciolanul cu pricina. Studenta se închise în apartamentul său, iar nea Văsălie speriat să nu se răzgânească vecina, puse repede colanul la fiert, tăie o ceapă, nişte zarzavaturi şi prepară cea mai bună ciorbă de văcuţă din ultimul an…