Prolog
Bărbatul intră aproape în fugă în localul plin de fum şi se grăbi spre separeul unde se găseau aparatele de joc. Scoase o hârtie de 100 de lei şi îl rugă pe băiatul care se ocupa de aparate să-i alimenteze contul. Începu să joace ca un posedat. În viaţa de zi cu zi era profesor la facultate, dar îşi petrecea multe nopţi jucând la „păcănele” prin tot felul de baruri de cartier. La început jucase la cazinou, dar acolo risca să dea nas în nas cu studenţii săi şi asta însemna suspendarea de la facultate. La „păcănele” însă, nu putea să renunţe. De aceea rămăsese singur, fiindcă soţia sa se săturase să-l caute noaptea prin birturile cu aparate de jocuri mecanice.
Dacă pasiunile sunt admise şi chiar recomandate în societatea noastră, în schimb toată lumea blamează viciile. Fiecare are cel puţin câte o pasiune. Unul e mare pescar, altul vânător, filatelist, şahist sau alte preocupări care îi stăpânesc mintea. Pe acestea le lăudăm, sunt ok şi sunt luate ca exemple demne de urmat. Pasiunile care trec graniţa stabilită de societate sunt taxate ca vicii.Pasiunea pentru alcool şi ţigări sunt cele mai cunoscut dintre ele. Dacă în cazul fumătorilor accepţiunea generală e că „Fac ce vor cu sănătatea lor!”, alcoolicii sunt blamaţi pe bună dreptate fiindcă distrug sănătatea celor din jur prin scandaluri, bătăi şi agresivitate crescută. Jocurile de noroc cuprind o varietate nesfârşită de modalităţi prin care jucătorii speră în secret că va da lovitura şi se va îmbogăţi peste noapte. Cum „lovitura” nu apare, jucătorii continuă să joace pentru adrenalina care pune stăpânire pe ei în timpul jocului. De la pariurile portive, cazinouri, curse de cai sau câini şi până la aparatele mecanice cunoscute ca şi „păcănele”, ca să nu mai vorbim de ruletă, ajung să le stăpânească zilele şi nopţile.
Fiecare dintre noi vrea să lase impresia unui om educat, bine crescut, dar asta e doar o mască. Purtăm maştile mereu cu noi. Frica de a fi pedepsiţi ne face să ne reprimăm instinctele considerate urâte. De fapt ne place să spargem obiecte mai mult decât să le construim. Am vrea să încercăm măcar o dată plăcerile interzise: droguri, beţii crunte, să spargem şi să distrugem obiectele din jur. În copilărie adunam borcane cu gaşca mea de prieteni. Ca să le ducem la centrul de colectare? În nici un caz. Le urcam pe stâlpii de tensiune şi le spărgeam cu pietre. Eram cei mai fericiţi. Setea de adrenalină îşi spunea cuvântul.
În fiecare zi ne luptăm cu noi înşine să nu dăm frâu liber viciilor care ne ispitesc. Uneori o luăm razna şi nu ne mai pasă de nimic. Ne satisafacem poftele ascunse. Şi ne promitem nouă înşine că e pentru ultima oară când facem aşa ceva. Şi credem ce spunem. Până data viitoare.
Epilog
Era minutul 91 al partidei de fotbal şi scorul rămânea 0-0. Bărbatul luă biletul pe care pariase şi îl rupse nervos, apoi îl aruncă la gunoi. Pierduse o sumă zdravănă pentru un singur gol care se încăpăţânase să nu apară. Stinse televizorul şi se culcă. A doua zi dimineaţa arucă găleata de gunoi la tomberon şi asculta morocănos ştirile la radio. Brusc, începu să tremure ca un apucat. Câştigase!! Golul mult aşteptat venise în minutul 93!! Ieşi în fugă afară. Oamenii din cartier care plecau spre servici clătinau cu milă din cap când îl vedeau pe vecinul lor, consultantul de asigurări, cum căuta frenetic prin tomberonul de gunoi… ce face criza asta din om 😉
Antiqul's Blog 