Reputaţie şi încredere

Prolog

Inginerul Mitu era cotat drept cel mai bun din intreprindere, cu şanse mari să ajungă director. Până într-o zi când un scandal imens izbucni în fabrică. Inginerul era un monstru care trăia cu o elevă de clasa a cincea. Organele de partid se mobilizară exemplar şi îl chemară pe inginer la raport înainte ca muncitorii furioşi să-l omoare în bătaie. Se organiză o şedinţă de pedepsire exemplară a inginerului. La şedinţă participă şi soţia împricinatului. După ce se făcu linişte în sală, tovarăşa Mitu se ridică în picioare şi ceru cuvântul.

Cineva îmi spunea zilele trecute că are nevoie de un bun meseriaş dacă pot să-i recomand unul. L-am întrebat de ce nu încearcă să caute un anunţ pe internet şi mi-a spus nervos să nu mai audă de anunţuri că toţi ţeparii şi dezaxaţii îşi compun anunţuri care de care mai promiţătoare şi dacă apelezi le ei, ieşi numai în pagubă. Am tăcut şi în sinea mea i-am dat dreptate. De când mă ştiu, chiar şi pe vremea în care toţi erau oameni ai muncii şi construiau socialismul, recomadările erau baza societăţii. Adică nimeni nu vrea să rişte lăsându-se în baza unui necunoscut care nu i-a fost recomandat de o persoană de încredere. La fel ca în „Lanţul slăbiciunilor” al maestrului Caragiale, lanţul încrederii funcţionează cel mai bine. Ca să ajungi să fii recomandat trebuie să dai dovadă un timp îndelungat de seriozitate şi competenţă profesională. Aici funcţionează însă o regulă ciudată care spune că un client mulţumit îţi mai aduce doi, dar unul nemulţumit îţi îndepărtează alţi şapte posibili clienţi. Culmea e că şi ocupaţiile extraprofesionale ca să spun aşa, cum ar fi patima pentru jocuri de noroc, băutură sau mai rău femei uşoare îi îndepărtează pe eventualii clienţi chiar dacă din punct de vedere profesional nimeni nu se poate plânge de tine. Şi asta fiindcă o reputaţie profesională se creează greu, e dificil de păstrat şi foarte uşor de distrus.

De obicei bunul renume se clădeşte în câţiva ani, timp în care suntem priviţi cu oarecare suspiciune ca fiind noi în domeniu şi că am vrea să ne dăm corijenţa pe spinarea clienţilor. Abea după ce facem eforturi mari, ne mulţumim toţi clienţii, chiar şi pe cei imposibil de mulţumit, începem să fim recomandaţi mai departe. Şi este de ajuns un singur zvon care nu trebuie să aibă neapărat legătură cu competenţa noastră profesională ca să ne pună pe butuci. Şi zvonul nu trebuie nici măcar să aibă o umbră de adevăr.  E de ajuns să apară şi se întinde ca focul într-o pădure uscată.

Epilog

Impresionaţi de curajul femeii care venise la şedinţă ca să-şi înfiereze soţul conform normelor partidului, tovarăşa Mitu primi cuvântul.”Stimaţi tovarăşi, vă anunţ cu regret că dacă prostia ar durea, cu toţii aţi fugi urlând pe străzi. Îl acuzaţi pe soţul meu că trăieşte cu o elevă de clasa a cincea. Ei bine, este adevărat. Eu sunt eleva de clasa a cincea, fiindcă abea acum la 23 de ani îmi continui studiile gimnaziale la seral. Din cauza sărăciei, în copilărie nu am avut ocazia să termin decât 4 clase. Aşa că acum sunt elevă premiantă în clasa a cincea la şcoala din cartierul nostru…”

Sursa foto

Negociatoarea

Articolul acesta a fost guest post la colega mea Annabella pentru care îi mulţumesc şi pe această cale.

Prolog

Bărbatul citea ultimele ştiri când fetiţa lui de 6 anişori intră agitată în cameră. „Tati, veau să-ţi fac o propunere!” Bărbatul îşi luă o mutră cât de cât serioasă. „Te ascult” „Dacă mă laşi să merg în excursie, promit să fiu cuminte, să o ajut pe mama la bucătărie, să curăţ ceapa chiar dacă o să plâng, fiindcă oricum lacrimile îmi fac bine la ten şi să nu te mai ţin de nas când dormi în fotoliu şi sforăi !!!” Bărbatul încruntă sprâncenele „Am spus că nu te las în excursie şi gata!” Fetiţa se îmbufnă şi începu să se smiorcăie „Maaamaaaa… maamaaa… mîhîîîîîî… tata nu mă lasă…mîhîîîî…în excursieee… mîîhîîîîî” Mama fetiţei apăru în uşă „Vai dragă, dar parcă am vorbit că o lăsăm în excursie, na lasă că atunci nu mai pupi tu ieşire cu băieţii la bere şi poţi să-ţi iei adio de la sex ora… ăă… lasă că vorbim noi mai târziu!” Bărbatul se scărpină încurcat în cap „Mmm… na păi lasă dragă că n-are nimic dacă merge şi fata în excursie nu? Că poate aşa mai stăm şi noi singurei, nu?” Fetiţa începu să strige de bucurie „Ieee, plec în excursie!!!”, iar mama ei o îmbrăţişă cu drag… făcuseră împreună o negociere pe cinste.

Negocierea e mereu prezentă în viaţa noastră. Interesele noastre şi ale celorlalţi se bat de multe ori cap în cap şi astfel ajungem la negociere. Cei mai mulţi suntem negociatori destul de slabi, pentru că avem tendinţa să cerem tot şi să oferim foarte puţin sau deloc. De aici pot lua naştere conflicte care pot degenera de la o ceartă în familie la un război global.

Ce multă lume nu înţelege este că negocierea se poartă de către oameni, nu de către maşini şi oamenii sunt foarte sensibili la anumite subiecte. Mulţi poartă aşa zise negocieri de pe poziţii de forţă, impunând o tranzacţie de genul „Eu îţi iau totul şi nu-ţi dau nimic, iar tu trebuie să fi mulţumit cu asta!”. Genul ăsta de a tranşa negocierea este total greşit, fiindcă cel care acceptă asta va rămâne cu un gust amar şi va încerca să ne „sape” cu proxima ocazie. Cu aşa o negociere sigur ne vom alege cu un duşman. Şi pentru ce?

Ideal este ca niciodată să nu încercăm să-i luăm totul celuilalt şi e bine să-i dăm impresia că târgul pe care l-a făcut este avantajos şi pentru el. Mereu trebuie să-i reamintim că ceea ce va câştiga el în urma negocierii este foarte important pentru noi şi că este un bun negociator. În schimb, avantajul câştigat de noi trebuie minimizat, astfel încât să pară că vom fi uşor în pierdere, pierdere pe care o vom accepta deoarece avem un respect deosebit pentru el. Aşa vom câştiga în acelaşi timp ceea ce ne dorim şi aprecierea partenerului de negociere.

Ca un sfat, dacă vă doriţi ceva şi trebuie să negociaţi acel lucru, spuneţi direct partenerului de negociere ceea ce vă doriţi şi chiar exageraţi puţin. Astfel aveţi un punct de la care să porniţi discuţia. Dacă veţi cere puţin, veţi primi şi mai puţin dar dacă cereţi mai mult decât vă doriţi veţi avea surpriza să primiţi mult mai uşor. Pentru că negociatorii nu se aşteaptă să li se spună adevărul în faţă de la început şi vor aprecia sinceritatea voastră.

Epilog

Autoturismul mergea lent pe şoseaua aglomerată, iar fetiţa se uită cu ochişorii ei mari la tatăl ei. „Tăticule, e adevărat că oamenii de onoare nu-şi calcă promisiunile?” „Da, draga mea.”răspunse tatăl neatent. „Şi tu… eşti om de onoare?” „Da draga mea.” „Şi îmi iei de ziua mea un căţel cum am văzut la Mall?” „Da, draga mea…ăăă, ce?!? Nu!!” „Ai promis, tati, ai promis, ha ha ha, o să avem un căţel !!!” strigă fetiţa fericită. Bărbatul oftă, dar zâmbi pe sub mustaţă…fetiţa lui era deşteaptă foc.