Bărbaţii în libertate

Prolog

Cristina şi Marius erau căsătoriţi de câţiva ani. Pentru că în ultima vreme certurile deveneau tot mai dese au căzut de acord să facă pauză timp de o săptămână, timp în care Cristina urma să pleca acasă la mama ei în alt oraş. Marius se simţea în al nouălea cer. Se şi vedea ieşind în oraş la streaptease şi la bere cu prietenii săi şi  întâlnindu-se cu fostele sale iubite de  dinainte de a fi căsătorit. Sau poate va face noi cuceriri. În secret  spera că întâlnirile respective se vor finaliza cu partide de sex nebun. În sfârşit veni şi ziua cu pricina. Cristina plecă oftând, iar Marius se puse pe dat telefoane. Din nefericire, planurile sale se năruiră chiar de a doua zi. Prietenii de ieşit la bere erau ocupaţi cu familia iar fostele sale iubite aveau la rândul lor obligaţii şi niciuna nu avea chef să-l vadă sau să-şi rişte relaţiile pe care le aveau pentru o himeră. Aşa că Marius ajunse să-şi petreacă zilele şi nopţile de libertate în faţa televizorului cu o bere în mână şi uitându-se în neştire la meciuri de fotbal. Abea găsi un prieten care să-i ţină companie din când în când. După o săptămână, când Cristina plină de energie şi radiind de bună dispoziţie veni din nou acasă, îl găsi pe Marius într-o stare jalnică, iar casa semăna perfect cu un grajd. Spre surprinderea lui Marius, Cristina nu îi reproşă nimic şi fredonând un cântecel începu să rânduiască prin casă. Marius nu pricepea de ce soţia sa era aşa de bine dispusă…

Probabil toţi bărbaţii căsătoriţi, după primii doi sau trei ani de la fericitul eveniment visează la o săptămână de „vacanţă de la căsnicie”. Adică la câteva zile în care să facă ce vor şi mai ales să nu dea socoteală nimănui pentru ceea ce au de gând să facă. E vorba de ieşire la bere şi la meciuri cu prietenii, nopţi pierdute prin baruri sau poate chiar la chefuri monstru. Problema cu chefurile ar fi că  doar adolescenţii mai ţin chefuri monstru, iar după o anunmită vârstă chefurile presupun participarea unor cupluri căsătorite unde atmosfera e cuminte şi se exclud de la sine situaţiile în care participanţii o iau pe arătură.

În fine, dorinţa ascunsă a bărbaţilor care primesc liber de la căsnicie e să o găsească pe frumoasa necunoscută cu care să aibă parte de nopţi fierbinţi fără obligaţii ulterioare. De obicei bărbaţii căsătoriţi îşi închipuie că burlacii participă la chefuri cu stripteuse şi au parte zilnic de sex de cea mai bună calitate cu iepuraşii Playboy. Asta e un fel de Fata Morgana fiindcă găsirea unor partenere de o noapte nu e deloc simplă şi implică riscuri foarte mari pentru viitorul relaţiei stabile, riscuri pe care nu merită să ţi le asumi chiar şi în ipoteza în care frumoasa necunoscută se împiedică de bordură  în faţa voastră şi pe deasupra mai e şi dispusă să petreacă o noapte fierbinte cu voi pe gratis. Excludem aici situaţia jalnică în care bărbaţii noştrii liberi şi ferice, în disperare de cauză apelează la serviciile unor „tanti” de profesie. Aşa că teama doamnelor cu  ce s-ar putea întâmpla cu dragii lor soţi în lipsa lor este complet neîntemeiată, iar pentru o mai bună înţelegere a situaţiei vă recomand filmul Hall Pass.

Femeile în schimb tac şi fac. Nu aleargă după aventuri, dar atunci când se implică, o fac trup şi suflet astfel încât „masculul feroce” de acasă care stă în faţa televizorului cu o mână  în pantaloni şi cealaltă pe telecomanda televizorului habar nu are că „proasta aia” este o zână înconjurată de tandreţe pentru un alt bărbat. Aşa că domnilor, gândiţi-vă de două ori atunci când vă doriţi un concediu din relaţia pe care o aveţi.

Epilog

Mai ţineţi minte zâmbetul misterios al Cristinei? În timp ce se afla acasă la mama sa, ea a cunoscut absolut întâmplător un tânăr. Acesta s-a îndrăgostit lulea de Cristina şi a înconjurat-o cu atât de multă tandreţe şi dragoste sinceră, încât Cristina nu-i rezistă. Se simţea iubită, dorită, se simţea frumoasă, primea tot ceea ce acasă îi era refuzat. Timp de o săptămână, Cristina se simţi ca o prinţesă. În seara despărţirii, Cristina îl luă de mână pe tânărul ei admirator şi îi dărui ceea ce acesta nu sperase să primească. A doua zi, ea pleca spre casă cu un surâs tainic pe buze…

Îngrăşatul porcului în ajun

Prolog

Examenul se apropia, dar studentul nu se panica. Seară de seară ieşea cu prietenii la bere şi se ambiţiona să nu plece din birt până nu cădea lat sub mese. Era singurul student din gaşcă şi colegii de pahar îl întrebau uneori cum reuşeşte să promoveze examenele. El le răspundea ţâfnos că are o reţetă infaibilă. Întradevăr, cu două zile înainte de examen îşi cumpără un bax de băuturi energizante şi se puse pe „învăţat”. Timp de două zile şi două nopţi bău doar energizante, mâncă patru pizza şi citi încontinuu cursurile pentru examen. Veni şi ziua cea mare. Studentul intră în sala unde se susţinea examenul oral cu un zâmbet forţat pe faţă. Sala i se părea prea mare şi profesorii din comisia de examen păreau că dansează. Studentul trase subiectul de examen şi aruncă o privire pe el. Nu pricepu nimic, parcă era scris în chineză. Se aşeză greoi pe scaunul din faţa comisiei de examen şi se uită un moment la profesori. Le adresă un zâmbet tâmp, îşi căscă gura larg şi puse capul pe catedra din faţa sa. Adormi instantaneu şi începu să sforăie. Profesorii din comisie se uitau unul la altul buimaci fără să înţeleagă ce se petrece…

Proverbul cu îngrăşarea porcului în ajun este  definitoriu pentru mentalitatea românilor. Cuvinte ca planificare sau organizare sunt interpretate într-un stil specific mioritic. Dacă avem de trecut o încercare peste o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, doar nu o să ne pregătim pentru ea cu săptămâni sau luni înainte. Este enervant şi plictisitor. Mai bine să bem şi să mâncăm cât ne ţin curelele fiindcă burta românului este pe primul loc. Apoi ar fi momentul să facem tot felul de giumbuşlucuri cum ar fi ieşitul la bere, shopping sau să butonăm telecomanda televizorului până se defectează butoanele. Apoi, de preferinţă când mai sunt 48 de ore până la marea încercare, să trecem în extrema cealaltă şi să ne pregătim în neştire indiferent că e vorba de un examen scris sau unul în care trebuie să ne etalăm calităţile sportive dobândite prin ridicarea continuă a halbelor de bere cu mâna dreaptă sau stângă. Şi atunci normal că organismul clachează. Nu-i nici o problemă, vom putea da vina pe comisia de examen care a fost părtinitoare sau pe eclipsa de lună ori curentul golfului findcă noi nu suntem niciodată responsbili pentru eşecuri.

Am avut ocazia să particip la câteva sute de examene şi am observat că anumite lucruri se repetă. Întotdeauna la uşa de intrare în sala de examen veţi găsi o grămadă de învăţăcei care „repetă” de zor materia cu câteva minute înainte de a intra în sală. Dacă examenul este pentru ocuparea unui post puteţi fi siguri că aceştia nu vă vor face probleme, fiindcă se elimină din start. Pentru că mintea noastră nu e altceva decât un muşchi. Agitaţi-o înainte de examen şi sigur va face „febră musculară” lăsându-vă cu imaginea unui vid imens în care nu veţi mai reuşi să găsiţi nici o informaţie. La fel dacă înainte de un examen care presupune probe fizice faceţi exerciţii în exces. Veţi avea parte de o frumuseţe de întindere musculară care o să vă ajute să urmăriţi probele de examen de pe banca răniţilor, eventual cu o compresă pe zona dureroasă. Asta aşa, ca să vă lămuriţi că ajunul nu e deloc un moment potrivit pentru acumularea de cunoştinţe

Epilog

Ionică era un student mai greu de cap, aşa că după ce picase de două ori examenul cel mai dificil din anul respectiv, ajunse la concluzia că cel mai bine e să îşi copieze toată materia pe foi de A4, câte un subiect pe fiecare foaie. La examen avea de gând să înlocuiască foile albe cu cele copiate acasă ca să promoveze o dată examenul ăla. În următoarele trei săptămâni, Ionică a copiat cele şase sute de pagini ale cărţii pe şase sute de coli A4. Fiind buimac de cap, bineînţeles că în ziua examenului a uitat foile copiate acasă. Împăcat cu soarta, Ionică a scris şi el ce şi-a adus aminte la cele trei subiecte primite. Când au venit rezultatele, stupoare. Ionică primise nota 10 (zece). După afişarea rezultatelor, colegii năvăliră pe el şi începură să-l arunce în sus de bucurie. Ionică, speriat striga de mama focului „Da nu ştiu… nu ştiu… cum am făcut… de la atâta copiat le-oi fi învăţat pe de rost???” 🙂