Icoana Maicii Domnului „Umilenie” de la Diveevo

Pagina dedicata Cinstirii Maicutei Domnului

993846_964183160331158_8380898380044331954_n

Icoana Maicii Domnului „Umilenie” de la Diveevo este prăznuită pe 2 ianuarie (în ziua adormirii în Domnul a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov), pe 19 iulie (în ziua prăznuirii aflării moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov), și pe 28 iulie.

Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a aparținut Sfântului Serafim de Sarov (prăznuit pe 2 ianuarie). El se ruga zilnic înaintea sfintei icoane ce se afla în chilia sa.

Cuviosul Serafim îi vindeca pe bolnavi prin ungerea cu ulei din candela ce o ținea mereu aprinsă înaintea icoanei Maicii Domnului „Umilenie”.

Această icoană era numită de către Sfântul Serafim de Sarov „Bucuria tuturor bucuriilor”.

Sfântul Serafim a adormit în Domnul pe 2 ianuarie 1833, în timp ce se ruga înaintea icoanei „Umilenie”. Părintele Nifon, egumenul mănăstirii, a dat icoana Maicii Domnului surorilor de la Mănăstirea Diveevo (pe care chiar sfântul o întemeiase).

Maicile au ferecat icoana într-o îmbrăcăminte…

Vezi articol original 36 de cuvinte mai mult

Stalpul casei

Prolog

Noaptea de vara tarzie era destul de racoroasa si peronul micutei gari, era pustiu. Femeia se uita putin nedumerita in toate partile, fiindca acolo trebuia sa schimbe trenul, dar trenul  nu se zarea nicaieri. Cele doua mogaldete mici, una de 2 si cealalta de 4 ani se strangeau speriate langa ea, privind-o cu ochisorii lor mari. Femeia incerca sa isi calmeze bataile inimii si le zambi nepoteilor. „Stati linistiti, imediat vine trenul si ajungem la matusa acasa…” La un moment dat din intuneric se desprinsera doua umbre care veneau tacute spre ei.

Vine o vreme in viata cand, aproape  peste noapte, devii stalpul casei. Iei hotarari, conduci ostilitatile, ai toata puterea de decizie. Dar in acelasi timp, realizezi ca asta e o sarcina care te solicita timp de 24 de ore, 7 zile din 7, cam 25 de ani. Si dupa inceputul in forta, cam dupa cateva saptamani, intri in panica. Ai vrea sa cedezi toate responsabiltitatile si sa fugi unde vezi cu ochii. Deciziile pe care trebuie sa le iei nu sunt totdeauna placute si trebuie sa stii sa te impui fara ca sa folosesti agresivitatea fizica, pentru ca asta poate tot prostul. Si atunci realizezi ca nu e usor. Mai tragi uneori speranta ca poate te vei odihni noaptea in somn. Nici o sansa. Manute mici vor bate la usa camerei tale insotite de hohote de plans si strigand „Mamaaaa!!!”  tocmai cand ai reusit sa adormi. Si atunci buimac de cap te duci sa vezi ce e. Doar esti stalpul casei.

Cel mai greu e atunci cand nu iti ies cheltuielile, fiindca oricat de chibzuit ai fi, apar intotdeauna raceli neprevazute, sau alte motive temeinice care iti vor dezechilibra bugetul mai ceva decat uraganul Katrina. Si atunci respiri adanc si incerci sa te regrupezi. Nu poti da semne de slabiciune, tu esti vazut ca cel care le stie pe toate. Nu te astepta la recunostinta, fiindca vei avea parte doar de strambat din nas si comentarii. Si atunci incepi sa ii intelegi pe parintii tai. Si sa iti gasesti propriul sistem de rezistenta. Eu de exemplu numar zilele. Si mi-am acordat un termen de 1000 de zile ca sa pun lucrurile pe un drum normal. Asta inseamna 2 ani si 9 luni. Dupa care voi trage linie, imi voi numara firele albe si voi merge mai departe.

Dar cu mult inainte de cele 1000 de zile, la un moment dat, cand vei avea impresia ca ai totul sub control dar nimeni nu te apreciaza, te vei prabusi. Brusc si fara vreun semn prevestitor. Vei pica exact ca un copac taiat de la radacina. Nu vei mai fi bun de nimic. Si atunci vei vedea cu stupoare in ochii celor care esti ferm convins ca nu te apreciaza destul, groaza. Groaza ca nu se vor descurca fara tine, frica de a nu te pierde. Si atunci, asa bolnav la pat cum esti, realizezi ca esti iubit, ca ceilalti chiar sunt inspaimantati de faptul ca s-ar putea sa nu mai fii langa ei. Si asta te face sa te ridici din pat, sa ii linistesti si sa mergi mai departe. Pentru ca in fond si la urma urmei, tu esti stalpul casei.

Epilog

Cand cele doua umbre se apropiara, femeia ofta usurata. Erau unchiul si matusa ei, care venisera sa o astepte in gara. Desi trecuta prin viata, femeia simti un val de liniste. Unchiul ei, se uita cu drag la nepotei si ii spuse bunicii „Doar nu credeai ca o sa te lasam sa vii singura cu cei mici. Tu esti ca si copilul nostru, chiar daca acum esti bunica…” In departare se auzea huruind trenul care se apropia de gara…