Iarna se instalase bine de tot și tata Jean se plângea deseori de dureri de ureche. Deși veteran în meserie, se nimerise să fie de serviciu taman de un măreț concert și cu ocazia asta trase un curent zdravăn la urechi. Căciula lui aia veche din 95 avea deja aproape 30 de ani și nu îl ajutase mai deloc. Așa că își luă inima în dinți și într-una din zile se duse la magazie la vechiul lui prieten ca să îi ceară o căciulă de aia nouă, care să îi acopere urechile.
Mormăind un cântecel de jale, tata Jean deschise bine dispus ușa magaziei, gata să bată palma cu vechiul lui amic. Când colo, în încăperea mohorâtâ, două doamne obeze, trecute bine de 49 de ani se uitau la el cu severitate pe deasupra ochelarilor, informându-l că vechiul lui amic se pensionase între timp. Năuc de cap din cauza surprizei neplăcute, tata Jean începu să se bâlbâie și să le spună doamnelor ceva de o căciulă nouă că aia veche nu mai face față distracției. Cu o privire blândă de călău gata să îi taie capul, doamna care părea șefa îi explică faptul că are prin magazie căciulile respective, dar nu le poate împărți, fiindcă nu au venit încă hârtiile care să lămurească împărțeala căciulilor. Și că îl așteaptă pe tata Jean și alții ca el, doritori de căciuli să revină prin luna mai sau iunie și cu siguranță, o să primească vestita căciulă. Dacă, bineînțeles până atunci o să sosească importantele hârțoage fără de care căciulile nu pot părăsi magazia unde e cald și bine. Tata Jean, încercă să le explice cu duhul blândeții că pe el îl dor urechile de nu mai poate din cauza frigului, dar cele două cerbere nu păreau impresionate deloc. Repetau mereu că tata Jean trebuie să se întoarcă la vară și atunci, dacă toate documentele sunt semnate și ștampilate, este probabil și posibil să primească vreo căciulă. De asemenea, doamnele cu pricina i-au atras atenția că în conformitate cu noile regulamente interioare, este complet interzis ca tata Jean să poarte alte modele de căciuli, fiindcă va comite o abatere gravă. Deci nu mai este cum era, nu mai merge cum mergea. După câteva bâlbâieli și fomfăieli, înțelegând că șansele sale să aibă o căciulă pe bună înțelegere sunt nule, tata Jean o porni greoi din loc, scărpinându-se în cap, doar doar va găsi o soluție.
În timp ce mergea pe coridorul care îl scotea din clădire, în obscuritatea semiîntunericului, tata Jean parcă observă niște lăzi de carton care îi blocau trecerea. Nervos pe bagaboantele alea două cu căciulie lor cu tot, tata Jean își luă avânt și trase un șut din toată inima în lăzile de carton. Apoi se opri în loc uimit. În lăzi se afla ceva moale. Tata Jean aruncă o privire rapidă și le văzu pline de pungi. Și în pungi erau vestitele căciuli. Hopaaa… tata Jean aruncă o privire scurta în spate și se procopsi cu o căciulă nou nouță pe care și-o puse rapid în buzunar. Fluierând un cântec vesel, și cu un zâmbet larg pe față, tata Jean părăsi domol sediul instituției cu pricina și se îndreptă spre primul loc unde putea să savureze vreo trei sau patru fripturele cu piureu și vin roșu… că doar noua căciulă trebuia udată ca să poarte noroc, nu?