Puiul de stejar

Prolog

Bătrînul cel molcom mîngâie încetișor trunchiul firav. Era atât de delicat și mai avea mult până să se poată ține pe picioare. În fiecare zi acumula tot mai multă putere, dar mai avea de tras până să poată răzbi în fața furtunii de la nord est. Și furtuna venea când te așteptai mai puțin. Vânturile turbate îndoiau bietul trunchi mai mai să-l rupă și bătrânul își frângea mâinile de deznădejde că nu îl poate ajuta. Apoi, după ce furtuna își făcea de cap, bătrînul cu inima îndoită de teamă examina îndeaproape rănile puiului de stejar și le oblojea. Pe cât de ușor îi apăreau rănile după furtună, pe atât de greu reușea batrânul să i le vindece.

Cam de fiecare dată când începem ceva, mai devreme sau mai târziu ne facem un plan. Și încercăm pe cât posibil să ne ținem de acel plan. Doar că uneori, la fel ca în poveștile cu zâne, cineva își bagă nasul și ține cu tot dinadinsul să ne strice acel plan. Și atunci începe o luptă surdă cu timpul. La fel ca și în legenda meșterului Manole, încercăm să construim cât mai mult și ne rugăm ca noaptea să se strice cât mai puțin din ce am construit. Uneori reușim, alteori nu, dar totul e să nu renunțăm. Începem să ne punem mintea la contribuție și încercăm să ghicim următoarea mutare a adversarului. Ca la șah. Încercăm să intrăm adânc de tot în mintea celuilalt ca să îi ghicim următoarea sau următoarele mutări pentru ca sa i le putem contracara. Pentru că nu vrem ca ceea ce construim cu trudă și nopți nedormite să fie redus la un morman de moloz.

Problema e însă că materialul cu care lucrăm în primii ani e foarte moale și ușor influențabil. Nu știe nici el cine îi vrea binele și poate fi ușor păcălit. Și atunci trebuie jucat pe cartea integrității. Ține-ți promisiunile, nu îl minți, explică-i ce e bine și ce e rău. Și roagă-te ca la următoarea întâlnire cu furtuna, aceasta să nu îl doboare cu totul. După o vreme în care vei avea impresia că scrii pe apă și vorbești cu pereții, vei constata cu surprindere că tot ce ai spus tu s-a întipărit foarte bine în mintea lui fragedă. Și lună după lună, furtuna va fi tot mai slabă, până când se va plictisi de tot și va dispărea complet. Nu vă faceți iluzii, în timpul ăsta voi veți încărunți și veți avea nopți nedormite cu duiumul. Dar, la un moment dat luminița de la capătul tunelului se va transforma într-o zi plină de soare și lumină.

Epilog

Parcă în ultima vreme drumul spre firavul copăcel devenit între timp un stejar falnic, era tot mai lung și bătrînul era conștient că va veni o zi în care nu va mai putea urca pe cărarea aceea. Dar până atunci mai trebuia să treaca multă apă pe micul râu care curgea domol în vale

P.S. Dacă după citirea articolului sunteți puțin nedumeriți încercați să înlocuiți micul stejar cu un suflet de copil

Am descoperit de puțină vreme blogul lui Mihai și fiindcă m-am distrat pe cinste citindu-i articolele, promit că urmatorul articol va fi vesel și relaxant…