nu va fi deloc. Nu stiu cui apartine ideea asta, dar am auzit-o cu ani in urma la televizor, cand inca ne aflam in secolul XX. Pana acum nu am observat ca secolul XXI sa fie religios, dar sa fim drepti, nu au trecut dect 10 ani si mai sunt inca 90 din el. Ce, in 1910 oamenii banuiau ca vor avea parte de 2 razboaie mondiale, zeci de razboaie mai mici sau mai mari: Coreea, Vietnam, Croatia, basca un razboi rece de vreo 45 de ani? Asa ca secolul XXI ne rezerva inca multe surprize.
Zilele trecute am revazut un film cu marele actor Louis de Funes. Am ras ca un copil. Imi era dor de umorul simplu, fara tenta sexuala sau politica, de oameni care se bucura de viata, o viata care decurge relativ linistita. Admiram campiile si dealurile inverzite din Franta anilor 60 si mi-am dat seama ca mi-as dori din tot sufletul sa pot calatori in timp ca sa traiesc macar cateva zile in atmosfera acelor ani. Oamenii erau mai simpli, se bucurau de lucruri marunte, mai bine zis stiau sa se bucure de lucrurile marunte. Acum de multe ori am senzatia ca traim ca intr-o cursa de galop dementa care nu stiu unde ne va duce. De ce spun asta? Hai sa vedem. In 1998 am primit primul computer personal cadou de la parintii mei. Nu stiu daca ma credeti dar habar nu aveam ca monitorul si unitatea centrala se aprind separat. Fara exagerare ma uitam la computer ca la o racheta atomica. Am aflat ca are hard diskul (ce-o fi si ala) de 3 (trei, nu treizeci, nu trei sute) de gigabytes. Uau! Acum, dupa 13 ani telefoanele mobile au memoria mai mare decat primul meu computer. In urma cu 13 ani, notiuni ca filme vizionate pe computer, internet, e-mail, torrente erau de domeniul SF. Acasa nu am avt telefon fix pana in 1997. Stiu ca mergeam in oras la telefoanele publice cu monezi ca sa aud vocea fetei pe care o placeam. Pierdeam asa cam vreo 2 ore. Dar nu erau ore pierdute. Daca imi doream ceva, trebuia sa ma lupt pentru acel lucru. Acele 2 sau 3 minute vorbite la un telefon public insemnau ceva extraordinar pentru mine. Acum ar fi de ajuns sa formez numarul pe telefonul mobil unde am si minute cu ghiotura si sa vorbesc cat vreau. Dar nu mai are nici un farmec.
Saptamana trecuta am fost la o reuniune de familie. Acolo era o doamna pe care nu stiu cum o cheama. La un moment dat discutam despre viteza cu care se misca lucrurile in ultimii ani si doamna a spus ceva care m-a frapat ” Lumea asta se transforma cu din ce in ce mai multa viteza, pana cand o sa explodeze tot si o sa ajungem iar in epoca de piatra…” La inceput am crezut ca doamna respectiva a exagerat cu paharele de alcool, dar stand si digerand putin observatia ei, mi-am adus aminte ca in urma cu multi ani am citit o carte care se numea „Malevil” de Robert Merle, pe care v-o recomand cu toata caldura. Romanul descrie viata unor oameni din Franta anului 1977 dupa un cataclism nuclear, cand toate valorile si ierarhiile s-au intors cu susul in jos. Oamenii au re-devenit barbati si femei, caii erau mai importanti decat masinile fiindca nu mai exista carburanti, femeile erau ierarhizate dupa numarul de copii pe care ii pot naste pentru a mari comunitatea. Hrana era in functie de munca prestata si femeile, fiind putine, monogamia nu mai putea exista, supravietuirea grupului fiind pe primul loc prin nasterea cat mai multor urmasi. Munca la camp este pe primul loc, „pariul cu agricultura” redevine pariul cu viata sau moartea. O recolta buna asigura supravietuirea grupului care trebuie sa isi reinventeze propriile reguli.Viata isi incetineste ritmul, este traita mult mai intens, gustata clipa de clipa.
Sper ca nu vom ajunge acolo, dar de multe ori stau si ma gandesc oare unde vom ajunge? Din ce in ce mai mult se vorbeste de informatizarea lumii, de carti de identitate cu cipuri, de aici pana la implantarea cipurilor in corpul nostru „pentru binele comun” nu va mai fi decat un pas.Oare numarul ala 666 chiar e asa cum se spune? Cred ca ar trebui sa pun mana pe Biblie si sa citesc mai atent ce scrie acolo. Am aflat de furtunile solare care urmeaza sa aiba loc, de explozia supernovei care va face ca timp de cateva zile sa avem doi sori pe cer si ma gandesc daca n-ar fi mai bine sa vin seara acasa si la lumina unei festile sa citesc paginile unei carti vechi, si sa nu stau cu gandul ca vine factura de la internet, telefon, cablu si mai stiu eu ce, pur si simplu fiindca toate cele enumerate mai sus au ajuns doar amintiri…
Antiqul's Blog 
parcă povesteşti din propria-mi inimă. mă bucur să văd că oamenii ajung la aceleaşi concluzii, indiferent de experienţele avute. eu am văzut aseară un film pe tvr1 – cu capul în nori – pe care dacă mi l-ar fi povestit cineva n-aş fi dat doi bani, dar după ce s-a terminat am rămas o oră privind în gol… fiecare personaj reprezenta o categorie de oameni din societatea secolului nostru, fiecare om avea o istorie, o filozofie de viaţă, care-a fost dată peste cap sau a fost confirmată… ce de oameni şi ce de zbucium pe planeta noastră.
o să-ţi folosesc linkul pentru că m-ai determinat să scriu ceva chiar acum.
o zi bună.
Foarte frumos…mai sunt si altii care vad lucrurile la fel,si mai ales simt la fel;cat despre actorii de altadata…(odihneasca-se in pace!)ne-au lasat amintiri pentru totdeauna.
Mi-a placut si drept urmare ai de la mine o recomandare dar si o leapsa ca la carte.
Te bagi la leapsa sau macar la un comentariu?
Mulţumesc pentru recomandare şi pentru leapşă. O să mă gândesc şi o să las un răspuns.