Publicat de: antiqul | 14 Decembrie 2010

As vrea sa-ti scriu o scrisoare…


Cred ca au trecut mai mult de 10 ani de cand am scris ultima scrisoare. Si cand spun scrisoare, nu ma refer la e-mail ci la scrisorile alea care veneau cu posta adevarata, cand abea asteptam sa vina postasul, doar doar mi-a adus si mie o scrisoare. Normal ca de la vreo fata, ca doar nu era sa astept scrisori de la Fisc, Finante si alte institutii care acum nu mai prididesc sa-mi scrie cerandu-mi bani. Daca stau bine sa ma gandesc nici macar e-mailuri nu mai scriu. Am minute arhisuficiente pe telefonul mobil, am lista de messenger deschisa zilnic asa ca viata a devenit din ce in ce mai alerta, iar comunicarea s-a redus la „lol, brb, xmb, ” si alte tampenii de genul asta.

De fapt o scrisoare pe o bucata de hartie A4 sau de caiet dictando nu se compara cu nimic. Nu e vorba doar de cuvintele din ea, dar mai ales de forma literelor, de picaturile de cerneala ajunse fara voia autorului pe coala de hartie, sau de mirosul hartiei. In gimnaziu, doamna diriginta era profesoara de limba romana si ne invata ca atunci cand vom creste si vom scrie scrisori prietenelor/prietenilor sa nu parfumam hartia, sa nu o coloram cu roz , cyclam sau mai stiu eu ce culori, fiindca va face o impresie proasta destinatarului. Intradevar, am avut ocazia sa vad de-a lungul anilor mai multe scrisori care mi-au fost adresate mie sau prietenilor mei si care erau colorate si parfumate pana la cer si inapoi. Mie unul imi lamureau in felul asta multe despre autorul lor.

Din pacate nu mai am niciuna din scrisorile pe care le-am primit. Acum cativa ani am facut o sortare generala a lucrurilor pe care nu mi le mai trebuie si am hotarat ca scrisorile nu-mi sunt indispensabile. Acum imi pare rau. Nu erau foarte multe, dar m-ar fi ajutat sa retraiesc intamplari pe care le-am uitat si sa revad cu ochii mintii oameni pe care nu i-am mai vazut de multa vreme. Cel mai mult imi placea sa citesc scrisorile printre randuri. Adica dupa ce le parcurgeam continutul in graba datorita nerabdarii cu care le asteptasem, reluam citirea paragrafelor, incercam sa le gasesc intelesurile ascunse, sa-mi inchipui ce facea persoana respectiva atunci cand a compus scrisoarea, la ce se gandea, si incercam sa gasesc mesajul ascuns in umbra randurilor, e un mesaj „de bine’ sau dimpotriva se adunau nori negrii la orizont. Cel mai picante erau scrisorile care incepeau cu „De fapt am vrut sa nu iti mai scriu, dar…”, AHA!! deci a vrut sa      nu-mi mai scrie, dar totusi, mai exista o speranta… Cu exceptia cazurilor bineinteles in care scrisorea suna cam asa „Stau si plang, manac si plang, ma uit pe fereastra si iar plang, dar trebuie sa-ti comunic plangand ca NU MAI AM CHEF DE MOAKA TA!!!!”. De aici eu intelegeam ca persoana respectiva considera ca nu e cazul sa ma apropii la mai mult de cateva sute de metrii de corpul dumneai…

Cel mai mult imi plac povestile cu scrisori ratacite care ajung la destinatie dupa 5, 10 sau 50 de ani, dupa ce inconjoara tot globul. Ca si scrisoarea vestita a Capitanului Grant care in fond n-a existat niciodata dar ideea sa de a arunca sticla in ocean a fost imitata de mai multi oameni in decursul anilor.

Apropo de scrisori, zilele trecute am vazut un film mai vechi din 2004, se numeste Jurnalul http://www.imdb.com/title/tt0332280/ si va invit din toata inima sa-l vedeti. Daca mai sunteti si cu sotia sau prietena pe langa voi cand il vizionati, se va lasa cu plansete de bucurie. Oricum, sper sa va placa.

Asa ca faceti bine si puneti mana pe stilou, pix sau ce aveti prin preajma si scrieti o scrisoare unui amic, unei prietene, sau cui vreti voi, puneti scrisoarea  in plic, lipiti apoi timbrul si aruncati-o in cutia postala… ei, cum va simtiti? Parca va da mai multe emotii decat atunci cand apasati Send Email, nu?

Anunțuri

Responses

  1. Sincera sa fiu, n-am trimis niciodata o scrisoare prin posta, de fapt nici mail de genul unei scrisori:))
    Eu scriu scurt si la obiect, stil mesaj:))
    Apoi legat de filme: am vazut acum 2-3 zile pe pro-tv unul cu chinezul bataus:)) si o fata a gasit intr-o sticla un mesaj…
    Nu ii stiu titlul nici numele actorului, dar ca chestie, frumoasa faza cu trimisul scrisorilor reale:)

  2. Nu am trimis nici eu scrisori prin posta, nu am avut cui, insa imi imaginam ca am o prietena cu care corespondam departe, departe 🙂 ii scriam si pastram tot eu scrisorile. Si stiam ca nu trebuie sa parfumez scrisorile sau sa le colorez si le scriam numai cu stiloul (niciodata cu pix sau creion)

  3. Si mie imi placea sa scriu cu stiloul dar muream de ciuda cand curgea cernela din el si imi pata scrisoarea… aveam mereu langa mine o coala de sugativa (si nu din aia careia ii placea votca) 🙂

  4. Eu am avut aproape 10 ani o prietena prin corespondenta…si ne trimiteam scrisori. Era atat de frumos…cand ajungeam acasa de la scoala si verificam de fiecare data cutia postala…si acum mai pastram legatura..dar ne trimitem mailuri…mi-e dor de perioada aia….

  5. Dupa aia am vazut filmul pe care l-ai recomandat. E filmul meu preferat…:X Doamne, cat de frumos a fost :((

    • Eu am fost absolut uimit cand am realizat cata dragoste poate exista intre doi oameni… aproape ca-n povesti 😉

  6. Inainte sa folosesc telefonul mobil si mess-ul si orice forma de comunicare pe internet, eu scriam scrisori! Si destule! Corespondam cu oamenii de prin tara…era frumos!:)

    • Şi eu ani de zile am păstrat scrisorile primite. Din când în când le reciteam. Era frumos.

  7. […] acest post, mi-am amintit că am cam dat uitării emoţiile aşteptării sau redactării unei scrisori. Cred […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: