Când ne tăiem singuri craca


Prolog

După 5 ani de activitate în cadrul companiei, Carmen a fost avansată pe o funcţie de conducere. După euforia iniţială, femeia a intrat într-o stare depresivă. Simţea că nu-şi găseşte locul. Orele de la serviciu deveniseră un chin. Brusc realizase că nu asta îşi dorea de la viaţă. Apoi într-o bună zi, demisionă. Aşa, pur şi simplu. Soţul ei era complet debusolat. Nu mai înţelegea nimic. Din economiile pe care le avea, Carmen cumpără un mic teren şi începu să se ocupe cu creşterea prepeliţelor. La început a fost greu, dar Carmen simţea că îşi găsise locul. Acum nu mai simţea nevoia de zile libere sau de weekenduri prelungite. Încetul cu încetul puse pe picioare o mică afacere şi datorită seriozităţii sale, viitorii clienţi începură să-i bată din ce în ce mai des la poartă.

De multe ori în viaţă ne dorim un anumit job, o anumită funcţie în cadrul firmei unde lucrăm, sau un post mai bine plătit. Ne dăm peste cap, lucrăm ore suplimentare, îi neglijăm pe cei dragi pentru avansarea respectivă. Şi într-o bună zi ni se recunosc meritele şi suntem avansaţi. Apoi realizăm că am alergat după o himeră. Am primit ceea ce am râvnit, dar suntem dezamăgiţi. Poate fiindcă am idealizat prea mult funcţia respectivă sau a trebuit să renunţăm la viaţa de familie pentru a o obţine. Şi atunci ce facem? Plecăm, ne dăm demisia şi o luăm de la capăt cum a făcut Carmen? E greu de spus. Foarte greu. Pentru că ceea ce ne macină cel mai tare este întrebarea dacă vom reuşi să ne întreţinem familia renunţând la jobul bine plătit. Foarte mulţi dintre noi avem credite la bănci. Dacă nu le vom putea plăti, riscăm să ajungem în stradă. Cum să părăsim un salar bun pentru o himeră? Mai ales că orice afacere la început presupune investiţii, iar amortizarea acestora durează cel puţin un an sau chiar mai mult. Să renunţăm la un venit sigur e ca şi cum ne-am tăia craca de sub picioare, ca apoi să ne prăbuşim în gol. Şi atunci continuăm să mergem la job. Job pe care vom ajunge să-l detestăm. Inevitabil vom face o treabă de mântuială. Pentru că nu avem curajul să demisionăm, vom încerca să facem în aşa fel încât să ne concedieze alţii. Ca să putem arunca vina asupra lor, în cazul în care totul iese prost.

Dar libertatea pe care o vom simţi când plecăm din locul detestat pentru a o lua de la capăt nu se compară cu nimic. Parcă cineva ne-a ridicat un bolovan de pe piept. Respirăm mai uşor, avem mintea mai limpede. Suntem siguri pe noi şi cei din jur văd asta. Atunci când ne apucăm de o afacere care ne place, nu mai simţim oboseala. Nu mai ştim dacă e luni, vineri sau duminică. Muncim cu drag şi inevitabil, rezultatele nu vor înceta să apară. Oare cât de important este să îţi placă ceea ce faci? Eu cred că e important. Voi cum vă simţiţi luni dimineaţa când trebuie să plecaţi la job? Vă vine să spargeţi ceasul deşteptător? Sau aşteptaţi cu nerăbdare să începeţi o nouă săptămână?

Epilog

Relu simţea că o ia razna. Lucra singur într-un birou micuţ plin cu dosare vechi şi prăfuite. Tuşea încontinuu din cauza prafului şi nu ştia cum să scape de acolo, să muncească pe teren. Plus că mereu i se scoteau ochii „Ce vrei bă, eşti la birou, nu te ninge, nu te plouă!!” De fapt Relu îşi dorea să lucreze în aer liber, alături de colegi şi nu ca un huhurez într-o scorbură. Aşa că în ziua în care află că unul dintre colegi îi vânează postul, începu să nu mai lucreze nimic, spunând tuturor că oricum el e de neînlocuit. După 2 săptămâni, Relu primi o înştiinţare prin era anunţat că trebuie să elibereze biroul şi e transferat la munca în teren. Colegul care îi vânase postul se instală plin de fast în biroul cel înghesuit în care Relu adusese din beci vreo doi şoricei zglobii ca să-i ţină de urât. Între timp şoriceii prosperaseră şi se înmulţiseră…

Anunțuri

2 gânduri despre „Când ne tăiem singuri craca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s