Trenul din Campia Turzii

    Am vazut zilele trecute o locomotiva cu aburi. M-am uitat atent la ea si ma gandeam cum se simteau mecanicii (in copilarie credeam ca li se spune soferi) de locomotiva si fochistii care trebuiau sa incarce tot timpul cuptorul cu carbune, in timp ce goneau pe sine cu asa o „magaoaie”. Trebuie sa fi fost istovitor pentru ei.

  In clasa a 4-a am avut o poveste in cartea de Citire. Asta se intampla in Anno Domini 198… Era vorba de un tren de marfa care se ajunge noaptea tarziu in gara. Povestea se petrecea iarna, undeva in anii 1950/60. Fochistul cel tanar era la prima sa cursa in care nu dormise timp de 36 de ore consecutiv. Era  iarna, ningea, iar fochistul scotea capul afara, pentru ca zapada viscolita de vant sa-l loveasca in fata ca sa nu adoarma. Tanarul era mandru de experienta sa. Mecanicul locomotivei, mai in varsta, il supraveghea cu coada ochiului. De cand lucra cu colegul sau mai tanar, il ocrotea ca pe un fiu. Cei doi ajung cu trenul in gara si merg la Biroul de Miscare pentru a preda actele. Aici, vanzoleala mare. O gramada de oameni, ceferisti, impiegati de miscare, toti se agitau. Seful de gara vorbeste la telefon cu responsabilul de la Judeteana de Partid (pe atunci nu misca nimic fara stirea Partidului). Apoi le comunica celor doi ceferisti care tocmai venisera de la drum lung ca trebuie sa plece cu un alt tren sa duca faina intr-un ORAS (nu se mentioneaza numele lui) fiindca altfel, a doua zi orasul ramane fara paine. Cei doi ezita. Seful garii apeleaza la sentimentul de solidaritate „Hai mai baieti, nici in oras nimeni nu doarme, soferii sunt cu camioanele la gara, brutarii incing cuptoarele de paine, magazionerii se pregatesc sa umple magaziile cu paine. TRENUL  CARE  TREBUIA  SA  DUCA  FAINA  S-A  INTEPENIT  LA  MAMA DRACU`  PE  LANGA  CAMPIA  TURZII!! Cei doi stau tacuti. La un moment dat, mecanicul il intreaba pe fochist, ce sa faca. Acesta, plin de elan muncitoresc da verdictul „Mergem! Trebuie sa le ducem paine la oameni!” Brusc, atmosfera incarcata se destinde. Toata lumea ii felicita penru hotarare. Normal ca suna si BIG BROTHER adica Responsabilul de la Judeteana de Partid (Care partid? PCR ca doar era singurul nu?) pentru a se interesa ce hotarare s-a luat. Seful garii ii comunica „Merg, Tovarase Prim Secretar! Da, da, doi oameni de nadejde. Un UTECIST si un COMUNIST!” Povestea se incheie cu trenul care paraseste gara…

  Anul asta am avut ocazia sa trec prin Campia Turzii. Mi s-a parut un oras linistit si frumos. Mi-am dat seama dupa atatia ani ca nu e un loc in care e musai sa se intepeneasca trenurile. Mai ales cele care duc faina pentru painea unui oras neidentificat. Povestea din cartea de Citire pentru clasa a 4-a insa m-a frapat ani de zile. Reuseam cu ochii mintii sa patrund in atmosfera, sa simt solidaritatea celor doi ceferisti cu miile de oameni din orasul care astepta painea. Este foarte posibil ca faptele sa se fi petrecut candva si in realitate. Tovarasa invatatoare a insistat ca cei doi au dus painea findca erau „Un Utecist si un Comunist”. Altfel      s-ar fi dus acasa si i-ar fi durut in cot de oamenii care asteptau paine?!? Nu cred, dar copii trebuiau invatati ca „Partidul e in toate”.

  In anii care au trecut de cand am absolvit clasa a 4-a (primara) am avut ocazia sa observ ca in situatii limita, oamenii se ajuta intre ei. Se trece peste bariera de nationalitate, limba, religie si realizeaza ca in fata nevoilor si a primejdiilor cam toti suntem egali. Sau cum spunea un prieten de-al meu „In fond si la urma urmei, toti suntem in aceeasi oala…”