Publicat de: antiqul | 10 Mai 2013

Accesarea fondurilor europene


Prolog

Mărin avea o mătuşă care era ceva şefă pe la nişte birouri din primarie. Într-o bună zi, mătuşa cu pricina îl chemă la ea în birou şi îi puse în faţă nişte formulare pe care Mărin care oricum nu prea ştia să citească, le semnă. Peste câteva zile, Mărin află că va fi proprietarul unei ferme de melci înfiinţată cu fonduri europene. În clipa în care melcii cu pricina sosiră în numar de vreo sută, Mărin se puse pe treabă cum ştia el mai bine ca sa le creeze condiţii propice. În timpul ăsta, mătuşă-sa era ocupată cu ridicarea unei case cu etaj din banii destinaţi fermei de melci, undeva la ţară. Cu o săptămână înainte să vină europenii ca să vadă ferma cu ochii lor, lui Mărin îi dispăruseră şi ultimii doi melci. Aşa că se scărpină în cap şi aşteptă vizita specialiştilor europeni curios cum o să scoată cămaşa. În timpul ăsta, mătuşă-sa ajunsese cu construcţia la jumătate şi avea nevoie de tranşa a doua de bani care urma să fie deblocată  abea după ce specialiştii investigau melcii cu pricina, acum decedaţi. Situaţia lor era cum nu se poate mai incertă şi mătuşa consulta deja un avocat ca să vadă cum poate da vina pe Mărin pentru matrapazlâcurile ei financiare.

La televizor, un domn bine ne explică pe înţelesul nostru că el trebuia să plece în Kazahstan, Uzbekistan sau Botswana ca să-şi găsească de lucru după terminarea facultăţii în 8 până la 10 ani de studii. Apoi suntem lămuriţi că nu mai pleacă fiindcă în comuna Atârnaţii din Deal unde locuieşte s-a inaugurat un institut de cercetare construit din fonduri europene structurale şi de coeziune (ce naiba o mai fi şi aia). Aşa că fericitul nostru rămâne să lucreze la el în comună unde e mai fericit ca în Kazahstan et comp. Aşadar e la mintea cocoşului că orice ţăran cu 4 clase la fără frecvenţă poate să acceseze fondurile europene cu pricina ca să-şi dechidă o afacere înfloritoare. Personal nu am încercat să accesez fondurile alea minunate, dar am vorbit cu nişte cetăţeni cinstiţi care au dorit să se bucure de fondurile susmenţionate şi ce credeţi? Au fost lămuriţi încă de la început de consilierii care împart fondurile că ar fi bine să-i ia ca asociaţi în afacere pe nişte nepoţi sau verişori de-ai consilierilor respectivi, fiindcă altfel exista posibilitatea tristă ca să nu li se aprobe fondurile mult visate. Mai pe româneşte, cei care sunt puşi să gestioneze fondurile respective vor să beneficieze de ele, dar cum nu pot în mod direct, o fac prin interpuşi. Şi cum majoritatea oamenilor refuză să intre în combinaţii cu consilierii, nimeni nu primeşte fonduri şi aşa ajungem la o rată de absorbţie de 0,5% şi toată lumea se miră că românii nu au spirit întreprinzător.

La un moment dat, un cunoscut a vrut să acceseze nişte fonduri europene ca să investească într-o livadă de pomi fructiferi. Încă de la prima uşă la care a bătut i s-a cerut şpagă. Sume modice de circa 100-200 de euro. Făcând un calcul simplu, dacă la fiecare aprobare de care avea nevoie dădea şpagă, nu mai trebuia să ceară fondurile respective fiindcă suma totală a şpăgii depăşea valoarea finanţării. La un moment dat un alt cunoscut m-a anunţat triumfător că informaţiile mele sunt false şi răuvoitoare şi nu se dă şpagă pentru fondurile europene. M-am declarat gata să-mi recunosc neştiinţa dacă respectivul primeşte fondurile pe care le solicită. După circa 3 luni, m-am întîlnit cu respectivul şi l-am întrebat cum merge treaba. După înjurăturile adresat fondurilor europene şi distribuitorilor acestora, am dedus că mai are de aşteptat până primeşte finanţarea.Totuşi, există şi minuni. Dar nu din alea la care sperăm noi. Într-o comună am vorbit cu fiul primarului care mi-a spus că tatăl său are fonduri europene de împărţit, dar nu are cui le da fiindcă nimeni nu vrea să investească în comuna respectivă. Bietul băiat era disperat că banii europeni vor trebui daţi înapoi şi nu se va alege şi el măcare cu un BMW. European, desigur.

Epilog

Sub ochii lui Mărin care plângea de mama focului familiile lui de melci, aceştia începuseră brusc să se înmulţească. În doar câteva zile, melcii depăşiseră câteva mii ca număr. Comisia de verificare a fermei a fost extrem de mulţumită şi deblocă restul de bani pentru continuarea activtăţii . De data asta, Mărin luă el toţi banii şi îi investi în fermă, lăsând-o pe mătuşă cu buzele umflate. Ca să nu rămână dator, îi aduse în casa construită pe jumătate o familie drăgălaşă de şobolani care se înmulţi văzând cu ochii. Între timp numărul melcilor sporea, aşa că Mărin se gândea că poate ar trebui să acceseze nişte fonduri europene şi pentru producerea de substanţe de stârpit melcii, care ameninţau să dea peste cap ecosistemul comunei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: